Vedete la avanpremiera "Miami Bici". Cine a văzut în exclusivitate sărutul dintre Codin Maticiuc şi BRomania

Actualizat:
1 ana morodan codin maticiuc inna jorje la miami bici jpg jpeg

Mult aşteptatul film românesc produs peste Ocean a ajuns şi în cinematografele din Bucureşti. Ce invitaţi VIP au avut protagoniştii?

Codin Maticiuc şi Matei Dima (sau BRomania, aşa cum este cunoscut de public) joacă rolurile principale în filmul "Miami Bici", comedia produsă chiar la Miami şi a cărei avanpremieră a fost aşteptată cu sufletul la gură în România.

Filmul spune povestea a doi români, Ion şi Ilie, care pleacă în Statele Unite ale Americii ca să atingă visul american şi să se îmbogăţească. 

Pe lângă scenele pline de umor autohton, protagoniştii sunt surprinşi într-o ipostază cel puţin inedită, care a stârnit curiozitatea fanilor: sărutul dintre Codin Maticiuc şi BRomania, care au dezvăluit de curând că au tras nu mai puţin de cinci duble pentru a ieşi perfect momentul.

Şocat de această scenă, Dorian Popa le-a cerut explicaţii protagoniştilor într-o postare urcată pe vlogul său.

"Eu sunt şoc, şoc, şoc. Îmi ia puţin timp să-mi revin. Băieţi, sunteţi conştienţi de faptul că cine va merge la filmul ăsta, şi va merge toată România, va vedea această secvenţă care...durează?", a spus Dorian Popa.

La avanpremiera de ieri seară, de la Băneasa Shopping City, vedete, prieteni şi colaboratori ai lui Codin Maticiuc şi BRomania au luat cu asalt sala de cinema, curioşi să vadă rezultatul atâtor luni de muncă.

5 alex velea antonia miami bici jpg jpeg

Printre cei care au mers să-i susţină pe cei doi în seara cea mare s-au aflat Inna, Ami, Antonia şi Alex Velea, Nicole Cherry, Alexia Eram şi Mario Golden, Lino Golden, Olimpia Melinte, Diana Munteanu, Elena Băsescu, Ana Morodan, Jorge, Dani Oţil, Flick, Adi Nartea, Damian Anghel, Andi Moisescu, Liviu Vârciu. (vezi galeria foto)

6 85056144 2507399939587962 2195603830470237561 n jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg