Vedete la prezentarea colecţiei "Anotimpurile" by Liza Panait

16 noiembrie, 2016
IMG 2496 jpeg

Patru mirese pentru patru anotimpuri. Un regal de modă desfăşurat la Palatul Bragadiru, în prezenţa a 500 de invitaţi.

image

Într-o atmosferă de poveste a avut loc spectacolul de modă "Anotimpurile", ce a marcat împlinirea a 25 de ani de activitate Casei VILI şi tot atâţia ani de când cei doi fondatori (Viorel şi Liza) s-au căsătorit.

După o introducere a lui Beatrice Rancea, colecţia a fost prezentată în patru episoade, unul pentru fiecare anotimp, precedate de câte un moment de balet realizat de balerine ale Operei Române pe muzica lui Vivaldi.  Şi, tot pentru fiecare anotimp, cu mireasa ei. Astfel, mireasa primăverii a fost Andra Seiluc, a verii - Maria Panait, a toamnei - Manuela Hărăbor şi a iernii - Nicoleta Luciu.

Materialul vedetă a fost catifeaua, neagră şi verde închis, iar trendul impus a fost  în toate cele patru prezentări a fost cel militar, prezentat în manieră aristocrată, cu brandenburguri aplicate, desenate sau doar creionate, şi epoleţi din flori, ca semn de pace şi iubire.

Întreaga colecţie a avut parte de accesorii produse în atelierul casei de modă Liza Panait, poşetele şi bijuteriile fiind parte unitară din prezentare.

Printre invitaţi s-au numărat Monica Anghel, Mirabela Dauer, Eli Lăslean, Liana Stanciu, Alina şi Gabriel Cotabiţă, Adina Buzatu, Ovidiu Lipan Ţăndărică şi soţii Roxana şi Paul Gabor-Iliescu.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham