Vedete părăsite în timp ce erau însărcinate

8 aprilie, 2016
MET Presents Anglomania: The Costume Institute Benefit Gala jpeg

E clar că nu e un sentiment prea plăcut să fii abandonat sau părăsit, însă să ţi se întâmple asta în timp ce-i porţi copilul, trebuie să fie cumplit. Ei bine, aceste staruri au experimentat această senzaţie, şi nu putem spune că le-a fost prea uşor.

Haideţi să vedem, aşadar, care au fost acele vedete care au trecut printr-o despărţire atunci când erau însărcinate!

Bridget Moynahan

Tom Brady şi Bridget Moynahan

Cazul lui Tom Brady este probabil cel mai cunoscut. Acesta a lăsat-o însărcinată pe fosta lui iubită, Bridget Moynahan, în timp ce deja începuse o relaţie cu Gisele Bundchen. Ulterior, sportivul a decis să rămână alături de supermodel, însă să aibă grijă şi de copilul făcut cu fosta iubită.

Denise Richards

Charlie Sheen şi Denise Richards acum mai bine de 10 ani

Deşi Denise a fost cea care a decis să intenteze actele de divorţ pe când era însărcinată în trei luni, se simte ca şi cum Charlie ar fi fost cel care a provocat despărţirea. Asta şi pentru că motivul divorţului a fost multiplele aventuri ale lui Charlie pe când Denise Richards era însărcinată.

Mary-Louise Parker

Billy Crudup şi Mary-Louise Parker

O altă despărţire sfâşâietoare a fost cea dintre Billy Crudup şi Mary-Louise Parker. Billy a părăsit-o pe Mary-Louise, pe când aceasta era însărcinată în şapte luni, pentru a fi cu Claire Danes.

Shar Jackson

Shar Jackson

Nici Kevin Federline nu a fost prea sensibil atunci când a părăsit-o pe Shar Jackson, care era însărcinată la acea vreme, pentru a fi cu Britney Spears.

Christina Milian

"The Dream" şi Christina Milian

Terius Youngdell Nash, aka The Dream a intentat actele de divorţ cu nouă zile înainte ca actriţa şi cântăreaţa Christina Milian să nască. Potrivit vedetei de 34 de ani, soţul ei a înşelat-o pe timpul sarcinii sale cu asistenta lui.

Heidi Klum

Flavio Briatore şi Heidi Klum

Şi povestea de viaţă a lui Heidi Klum ne este cunoscută. Pe când era însărcinată cu copilul lui Flavio Briatore a aflat că acesta o înşela. Evident, relaţia s-a destrămat la scurt timp de la acest incident, iar Heidi a rămas singură. Din fericire, Heidi l-a întâlnit pe Seal, care a fost de acord să-i crească copilul ca pe al lui.

foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg