A ajuns la spital! Oana Niculescu Mizil îl acuză pe Marian Vanghelie că a agresat-o

Actualizat:
2 vanghelie jpg jpeg

Oana Niculescu Mizil a fost internată la spitalul Elias după o ceartă cu Marian Vanghelie. Femeia a susţinut că a fost agresată de acesta, conform observatornews.ro.

„La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, poliţiştii Staţiunii Snagov au fost sesizaţi prin apel 112, de către un spital din Bucureşti, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgenţe a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său.

Poliţiştii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar în urma activităţilor specifice desfăşurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie", se arată în comunicatul poliţiei.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu pentru infracţiunea de violenţă în familie şi au emis ordin de protecţie împotriva fostului primar al sectorului 5.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg