Nu s-au limitat la scenele incendiare din ”Sex Life”. Adam Demos și Sarah Shahi formează un cuplu HOT și-n realitate

Actualizat:
sex life PNG

Nu ne mai mirăm de chimia uluitoare pe care au avut-o în film Adam Demos și Sarah Shahi. Iar asta fiindcă a fost reală atracția.

De când s-au întâlnit pe platourile de filmare ale producției ”Sex Life”, cei doi superbi actori s-au cuplat și în viața reală și încă formează un cuplu, din 2020.

Succesul imens al serialului a adus și promisiunea Netflix că va urma partea a doua, iar fanii au fost mai ales cuceriți de atracția reală, incendiară și aproape molipsitoare dintre personajele principale: Adam Demos și Sarah Shahi. Există zvonuri în presa mondenă de peste ocean că cei doi chiar s-ar fi logodit.

Între timp, superbul blond australian care a ridicat tensiunea multor femei care au vizionat ”Sex Life” știe cum să-și cucerească audiența feminină. Așadar, în noul său film, tot Netflix, vom vedea multe secvențe cu el la bustul gol.

Filmul “A Perfect Pairing” se va lansa chiar azi, 19 mai. Demos, în vârstă de 36 de ani, joacă împreună cu Victoria Justice, în vârstă de 29 de ani în această comedie romantică despre care toți cred că va fi un succes.

Adam Demos jpg

Starurile principale chiar au glumit și au spus că, având în vedere titul, nici nu a fost nevoie să citească scenariul până la final.

Demos și Justice au filmat în Australia și deși acțiunea are loc la o podgorie, actorii mărturisesc că nu au făcut prea multe degustări.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg