Adrian Mutu, la 40 de ani: "Mi s-au îndeplinit cam toate visurile"

Actualizat:
1 adi mutu 40 de ani jpg jpeg

"Briliantul" sărbătoreşte la Abu Dhabi schimbarea prefixului. Uite ce spune despre viaţa şi cariera sa.

Adrian Mutu trece astăzi un nou prag: cel al vârstei de 40 de ani. În carieră, a păşit demult într-o nouă etapă, cea de antrenorat. Căci fostul golgheter al Fiorentinei şi al naţionalei României este actualmente antrenor al clubului Al-Wahda din Emiratele Arabe Unite, motiv pentru care s-a mutat cu întreaga familie în Abu Dhabi.

Într-un interviu acordat în exclusivitate celor de la "Gazeta Sporturilor", Adi Mutu vorbeşte despre carieră, despre împliniri şi despre gândurile care îl încearcă la schimbarea prefixului.

"Mereu mi-am dorit să fiu fotbalist şi mi-a ieşit. După ce am ajuns să joc în prima divizie, mi-am propus să joc la o echipă mare şi mi-a ieşit şi asta. După aceea am vrut să fiu căpitan la naţională şi am fost de câteva ori. Mi s-au îndeplinit cam toate visurile pentru că am muncit la ele. Nimic nu se materializează dacă visezi când dormi şi când eşti treaz dormi pe tine şi visezi şi cu ochii deschişi. Trebuie să munceşti ca să obţii ce îţi doreşti şi eu am muncit foarte mult să îmi împlinesc visurile", le-a spus celor de la "Gazeta Sporturilor".

"Cel mai bine m-am simţit în tricoul galben, sub tricolor, şi în cel "viola". În general, mi-a fost bine la toate formaţiile şi m-am simţit dorit şi apreciat, dar sentimentul pe care îl aveam când jucam la naţională nu îl pot compara cu nimic", a subliniat el.

Din activitatea de fotbalist, "am rămas cu mari prietenii, dar şi cu trădări sau lucruri mai puţin plăcute din partea amicilor. Aşa e în viaţă, una caldă, una rece. Nu poate să fie totul numai armonie şi înţelegere, că nu trăim în basme."

Întrebat ce ar schimba la el, Adi Mutu a replicat: "La mine nu aş schimba mare lucru. Sunt cine sunt pentru că am fost cine am fost...". Iar dacă s-ar face un film biografic, şi-ar dori ca rolul lui să fie interpretat de "Antonio Banderas ori Robert Downey Jr., că am auzit că ştie un pic de fotbal. Oricum, ar trebui să fie un star internaţional şi să arate bine."

Adrian Mutu şi-a început cariera la FC Argeş, iar în 1998 a plecat la Dinamo. Un an mai târziu a fost transferat la Inter, pentru 6,5 milioane de euro. Au urmat apoi Hellas Verona şi Parma, iar în 2003 a plecat la Chelsea, pentru 19 milioane de euro. În 2004 s-a despărţit de Chelsea, iar în ianuarie 2005 a semnat cu Juventus. În vara anului s-a transferat la Fiorentina, în schimbul a 8 milioane de euro, club pentru care a bifat 69 de goluri în 143 de meciuri. În 2011 s-a despărţit de clubul care i-a adus cea mai multă glorie. Cesena, Ajaccio, Petrolul Ploieşti, Pune City şi ASA Tîrgu Mureş sunt cluburile la care a mai evoluat apoi Mutu. 

În calitate de antrenor, Adi Mutu a antrenat 11 meciuri la FC Voluntari în sezonul 2017/2018. la Dinamo Bucureşti a avut funcţia de preşedinte timp de un an de zile, iar la naţionala României a fost director sportiv în perioada octombrie 2018 - aprilie 2018.



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg