Adriana Trandafir şi Romică Ţociu au câştigat "Te cunosc de undeva". De ce se temea actriţa înainte de competiţie şi cine a vrut-o în show

Actualizat:
1 adriana8 jpg jpeg

Adriana şi Romică au câştigat cel de-al 16-lea sezon "Te cunosc de undeva!" Cei doi actori şi-au dat examenul suprem pe scena show-ului cu o scenă legendară din musicalul Cabaret, transformaţi în Liza Minnelli & Joel Grey.

„Se poate muri în direct? Îţi trebuiesc ani ca să caştigi încredere şi doar o secundă ca să o pierzi şi dacă nu am pierdut această secundă înseamnă că pentru mine viaţa merge mai departe şi cariera mea merge mai departe!”, a declarat Adriana Trandafir. „Sunt aşa de emoţionat! Împart acest premiu cu toţi colegii mei. E munca şi a lor, şi a voastră. Nu m-am gândit niciodată că am să câştig marele premiu la Te cunosc de undeva! Am venit cu bucurie, pentru că îmi place să joc, să mă transform, să fiu vesel, să fiu printre oameni. Astăzi, Daria, fiica mea mi-a dat un mesaj – <<succes tată, eşti cel mai bun!>> De unde ai ştiut tu? Vă iubesc şi vă mulţumesc! Îmi pare rău că se termină. Aş fi vrut să fiu alături de voi o viaţă!”, a mărturisit şi Romică.

Pe locurile următoare s-au clasat Pepe (locul II), singurul finalist care a câştigat de două ori marele trofeu al acestui show şi singurul finalist care a jucat în travesti, transformat în Whoopi Goldberg, Ana şi Raluka (locul III), transformate în legendarele Cher si Meryl Streep din musicalul Mamma Mia, Liviu şi Andrei (locul IV) care au întruchipat două mari legende ale muzicii - Freddie Mercury si Elvis Presley, , în vreme ce locul V i-a revenit lui Radu Ştefan Bănică, care a făcut spectacol cu o scenă legendară din musicalul Singin' in the Rain, transformat în Gene Kelly.

Adriana Trandafir a fost dorită în show de Augusta Lazarov, pe atunci producător general la Te cunosc de undeva.

“M-am bucurat să îi văd pe Adriana Trandafir şi Romică Ţociu câstigând sezonul Te cunosc de undeva. Acum câteva sezoane, soţia mea, Augusta Lazarov Petrescu, producător general al emisiunii pe atunci, m-a rugat să vorbesc cu Adriana. Să o conving să vină la emisiune. Avea nevoie de talentul şi personalitatea ei acolo.

Adriana Trandafir avea emoţii. Normal. O carieră construită în zeci de ani se putea dărâma în câteva luni. Dar Adriana a avut curaj. Iar talentul ei nu are margini. Cred că ar putea câstiga şi un concurs de dans ori de săritură cu prăjina.

Apoi Augusta mă întreba cine ar putea face emisiunea si mai amuzantă decât e. Cine să fie responsabil cu zâmbetul? Ne-am tot gândit amândoi si, brusc, ne-a venit în minte numele lui Romică Ţociu. "Dar cântă?" m-a întrebat ea. Am căutat pe net, l-am văzut într-o filmare de nuntă unde se juca pe note şi atunci am stiut amândoi că e locul lui la Te cunosc de undeva.

Totul a început demult, când soţia mea a vrut să facă acest format, a adus un scenarist cu care mai lucrase cândva, un regizor de la o televiziune mai mică ;i a început nebunia asta. A crescut oameni, a dus emisiunea 14 sezoane cu nebunia şi imaginaţia ei.

Dovadă că si azi, când emisiunea nu mai e produsă de ea, câştigă tot cei în care a crezut şi pe care împreună i-am convins să vină la "Te cunosc..."Mândru de voi, Adriana şi Romică! Mândru rău de tine, Augusta!”, povesteşte actorul Andreas Petrescu.



Recente pe Ok! Magazine

Kate Hudson, apariție rară alături de fiul Ryder, Profimedia (2) jpg
Elena Cârstea în 2026 (1) jpg
FotoJet (67) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0248726886 jpg
WhatsApp Image 2026 03 17 at 13 41 22 (3) jpeg
Roxana Ostroveanu   Facebook jpg
Alex Velea, Smiley și Connect R la podcastul Fain și simplu al lui Mihai Morar   captură de ecran (11) png
teyana taylor oscar 2026 foto profimedia 1083458937 (1) jpg
FotoJet (66) jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
Anna Wintour și Anne Hathaway la Oscar 2026   profimedia 1083386272 jpg
Jessie Buckley, Michael B  Jordan, GettyImages 2266736740 jpg
FotoJet (65) jpg
Cornel Ilie foto OK Magazine Sorin Stana jpg
cindy crawford gettyimages jpg
Pedro Sánchez, GettyImages (4) jpg
FotoJet (64) jpg
Jeffrey Epstein  foto   profimedia 0484321025 jpg