Amber Heard, topless. Fotografii incendiare cu fosta iubită a inventatorului Tesla

Actualizat:
Amber Heard 1 png

Este una dintre cele mai controversate femei din showbizul de peste oceane, prin prisma căsătoriei cu Johnny Depp şi a divorţului lor scandalos, dar şi datorită poveştii de iubire cu unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, inventatorul Tesla, Elon Musk.

image

Era model şi actriţă, dar punctul culminant al carierei l-a atins datorită celor doi bărbaţi importanţi din cea mai recentă perioadă a vieţii sale, iar acum, rămasă fără ei, încearcă să atragă atenţia fanilor în diverse moduri. Cea mai recentă fotografie distribuite de frumoasa de 31 de ani a provocat mare vâlvă pe Internet, mai ales că a fost surprinsă într-o ipostază foarte sexy. Doar în bikini şi cu pălărie pe cap, Amber s-a fotografiat în piscină, cu fundul şi spatele la vedere. Bineînţeles că a renunţat la sutienul de la costumul de baie, iar fanii au sesizat imediat acest detaliu. "Ţi-ai dat sutienul jos?", a întrebat un internaut, pe când alţii i-a propus să facă o fotografie şi din faţă: "Te rog, întoarce-te!", sau "Ţi-ai propus să ne omori? "

image

Fotografia cu pricina surprinsă în Bali a strâns peste 50 de mii de aprecieri şi numeroase comentarii, fanii virtuali întrebându-se cum de Amber a putut fi părăsită de Elon Musk atunci când părea că relaţie celor doi ar putea trece la nivelul următor - căsătoria.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg