Ana Baniciu şi Cătălin Cazacu, împreună într-o vacanţă de vis. Unde s-au relaxat cei doi, la mii de kilometri de România

25 noiembrie, 2020
6 ana baniciu si cazacu jpg jpeg

Ca doi buni prieteni, în căutarea unor zile în care să îşi creeze unele dintre cele mai frumoase amintiri, Ana şi Cătălin au decis să facă o vizită în uimitorul Emirat Dubai.

Activi şi plini de viaţă, celebra şi frumoasa cântăreaţă alături de bunul prieten, omul de televiziune şi pasionatul de motoare, au optat pentru unele dintre cele mai frumoase lucruri de vizitat şi de experimentat în Dubai.

Să îl cunoaştem pe Black. Delfinul Black

Odată ajunşi în Dubai, nu puteau rata o vizită la faimosul Atlantis The Palm, la Waterpark-ul Aquaventure (unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din Orientul Mijlociu), pentru a înnota alături de delfini, pentru a se distra pe toboganele unde tone de apă te împing şi rotesc ca într-un parc de aventuri, a juca bowling pe o pistă personalizată cu numele lor, pentru ca mai apoi să se bucure de mâncăruri delicioase la Wavehouse.

Însă nimic din toate cele de mai sus nu ar fi avut aceeaşi însemnătate pentru Ana şi Cătălin dacă nu ar fi început ziua de luni alături de minunaţii delfini din Dolphin Bay al Atlantis The Palm. Primul care i-a întâmpinat, pozând ca un adevărt star de cinema, a fost Black. Cei doi au fost cuceriţi iremediabil, iar înnotul alături de Black şi fraţii săi a făcut ca cei doi să exclame: “Putem să îi luăm acasă?”

“Cel mai impresionant moment pe care l-am avut în Dubai a fost întalnirea cu Black. Black este un delfin incredibil de deştept care a dansat şi s-a bucurat împreună cu noi de întâlnirea noastră. Am vizitat multe locuri într-un timp relativ scurt, după cum aţi văzut şi la noi pe profilele de social media. Am fost o gaşcă frumoasă de prieteni, într-un oraş incredibil de dezvoltat, cu o temperatură numai bună şi cu foarte multe lucruri de făcut. Cu siguranţă mă voi întoarce, deoarece mai am pe listă multe locaţii de vizitat”, a spus Ana Baniciu.

5 ana baniciu si catalin cazacu in dubai 1 jpg jpeg

De la mâncarea de tradiţie la cea à la carte

Dubaiul înseamnă căldiri înalte (precum Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire din lume), restaurante cu un view de neegalat, hoteluri ce intră în Cartea Recordurilor pentru înălţimea lor. Însă, Dubai înseamnă şi cultură, tradiţie, mâncare internaţională. Cu alte cuvinte, o experienţă trecută prin toate simţurile de la cel vizual şi olfactiv până la cel al gustului.

Ana şi Cătălin nu şi-ar fi imaginat că 4 ore de tur prin Old Dubai, în experienţa Frying Pan Adventures, îi va duce câteva zeci de kilometri prin Souks (bazarurile din Dubai), aflând istoria mirodeniilor, a textilelor şi degustând preparate dintre cele mai diverse chiar la restaurante cu tradiţie de zeci de ani. Mai mult, nu şi-au imaginat că pot lua cina într-u restaurant iranian unde nu cu multă vreme înainte de sosirea lor poposise fiul cel mic al Emirului Dubaiului.

Iar ca totul să fie încununat cu aroma Dubaiului modern, Ana şi Cătălin au servit una dintre cine la înălţime, optând pentru restaurantul Ce La Vie. Ajunşi la etajul 54 al unui renumit hotel din centrul Dubai, nu mică le-a fost surpriza atunci când însuşi Chef  Howard Ko li s-a alăturat la masă pentru a-i saluta. Au stat la poveşti şi au aflat că Chef Howard Ko a lucrat în mai multe restaurante cu stele Michelin din America (New York şi California), dar este renumit de a fi reinventat ideea de clasic în bucătărie. În preparatele meniului de la CÉ LA VI combină culinaria din Los Angeles, New York City, San Francisco, Shanghai şi Tokyo. “Experienţa culturală pe care Farida de la @fryingadventures a oferit-o m-a cucerit pe loc. Mâncarea lor este incredibil de bună şi de gustoasă”, povesteşte Ana Baniciu.

De la munte în deşert

Ana recunoaşte că a preferat să ignore odihna pentru a putea vedea cât mai multe locuri din Dubai şi a trăi cât mai multe experienţe. ”A fost pentru prima oară când am vizitat Dubaiul şi mă bucur că l-am avut ca şi ghid pe prietenul meu bun, Cătălin. A fost o experienţă frumoasă, ne-am distrat alături de prietenii noştri, am încercat multe lucruri noi, am descoperit cultura locuitorilor de acolo şi modul lor de viaţă. Nu am avut parte de prea multă odihnă, încercând să vizităm cât mai multe obiective.” Şi Cătălin punctează: “Nu m-am mai distrat aşa tare de ceva timp, cam de când am căzut prima oară cu bicicleta. Mă bucur că am putut să mă reîntorc în Dubai după 4 ani şi nu singur, ci alături de prietenii mei. Cu Ana mă ştiu de ceva timp, pe lângă faptul că de-a lungul timpului am avut câteva proiecte împreună, noi suntem şi foarte buni prieteni şi mă bucur că am putut să îi arăt ceva locaţii faine. Ce-i drept, pe unele dintre ele nu le ştiam nici eu, pentru că au fost făcute între timp.”

Iar printre locurile în care s-au distrat maximum se numără Hatta şi Deşertul din Dubai, printr-o sesiune de Desert Safari marca Orient Tours Dubai.

Hatta este o zonă cu munţi şi aparţine de emiratul Dubaiului încă din anul 1850. Iar acolo cei doi au făcut carting, au tras cu arcul şi s-au bucurat de sărituri în apă…

Cât despre desert, ce mai poate fi de adăugat în afară de cuvintele celor doi după experienţa plină de adrenalină a Dune Bashing, distracţie cu placa în nisip şi alintul aplicat cămilelor? “Să nu mai spun de scurta noastră călătorie în deşert şi de momentele în care am făcut safari. Am “făcut cunoştinţă” cu nişte cămile foarte drăguţe şi docile. Atât eu, cât şi Cătălin iubim foarte mult animalele şi nu am vrut să le chinuim, aşadar doar eu m-am plimbat cu una dintre ele; fiind mult mai slabă, cămila aproape că nu m-a simţit pe ea”, spune Ana.  

“În deşert a fost destul de interesant să o plimb pe Ana cu cămila, cât şi să facem safari împreună. Am înotat cu Delfinul #Black, am făcut multe activităţi sportive la Hatta dar am şi făcut Surf pentru prima oară în viaţa mea la Atlantis the Palm. Cum zice şi Ana, merită vizitat şi, clar, eu mă voi reîntoarce cât mai repede, poate chiar de Revelion”, adaugă Cătălin.

1 ana baniciu si catalin cazacu in dubai 5 jpg jpeg

De la 150 de metri înălţime la distracţie în Global Village

Dacă vizita la Dubai Frame le-a aratat 3 perpective asupra Dubai: trecut, prezent şi viitor, show-ul ”La Perle” le-a demonstrat că imposibilul devine posibil. Aproape că au rămas fără rasuflare în faţa acrobaţiilor şi momentelor pline de adrenalină prezentate în show-ul La Perle. Însă, una dintre cele mai savuroase distracţii le-a fost oferită la Global Village. Locul unde peste 70 de ţări şi culturi se întâlnesc şi îţi oferă un tichet de acces către cultură, tradiţie, mâncare şi… distracţie. Dornici de adrenalină, Cătălin şi Ana au avut curaj să încerce diferite locuri din parcul de distracţii, fireşte şi pe cele la înălţime.

Cei doi buni prieteni şi-au promis să mai revină în Dubai şi să descopere multe alte locuri şi distracţii.



Recente pe Ok! Magazine

Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg