Anca Lungu a trecut printr-o mare cumpănă la prima naştere. Fetiţa ei avea sub 2 kg!

Actualizat:
1 anca lungu botez fiu andreea berecleanu 2018 jpg jpeg

Acum e mămica a doi copii, dar prima sarcină s-a lăsat cu emoţii. Iată ce dezvăluie fosta vedetă a Antenei 1 la 5 ani de la acea experienţă.

Anca Lungu (33) trăieşte de câţiva ani în Franţa, ţară care i-a devenit a doua casă după ce şi-a refăcut viaţa alături de un afacerist grec, cu care a întemeiat o nouă familie. Anul trecut, fosta crainică a Observatorului aducea pe lume al doilea său copil, pe Georgios Alexander, frăţiorul mai mic al Nataliei, născută în timpul mariajului său cu Ştefan Lungu.

Puţină lume ştie, însă, că Anca a trecut prin emoţii uriaşe în timpul sarcinii. Şi asta pentru că Natalia s-a grăbit să vină pe lume mult mai devreme decât era preconizat, având la naştere o greutate de sub 2 kilograme. Lucru pe care frumoasa ei mămică l-a dezvăluit abia acum, într-o postare pe Instagram.

"Natalia a scotocit astăzi prin cutiuţa ei cu amintiri. “Uite, mami, cât de micuţă eram!”. Da, body-ul ăsta îi era puţin lărguţ la 2 săptămâni, după ce s-a născut. Era mai fragilă decât bebeluşii cu care se joacă ea acum. Avea 1930 g. A venit cu 6 săptămâni înainte de termen. Prematuritatea e o încercare grea pentru mame şi bebeluşii grăbiţi deopotrivă. Din fericire, povestea noastră e una cu final fericit", a mărturisit Anca.

6 72329794 129323008516219 5219036078903526320 n jpg jpeg

Şi, tot din fericire, sarcina cu Georgios Alexander a decurs normal, deşi vedeta TV a stat cu emoţii până în ultima clipă.

"A doua naştere a fost la termen (42 de săptămâni, atât cât te lasă în Franţa) şi totul a fost perfect. Aşa că am avut ocazia să experimentez şi bucuria unei naşteri la termen, fără emoţii sau griji după."

4 anca lungu copii natalia si georgios 3 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg