Andreea Bănică, sexy la saună. Cum arată în costum de baie: "M-am neglijat"

Actualizat:
2 andr jpg jpeg

A muncit de mică, dar acum momentele de răsfăţ nu îi lipsesc.

La 41 de ani, Andreea Bănică arată spectaculos în costum de baie. Artista face diferite tratamente corporale, trage din greu la sală şi a inclus sauna în rutina ei de îngrijire, pentru că, după cum spune, e decisă să nu se mai neglijeze.

"Am început să muncesc de la 16 ani şi am sacrificat mulţi ani din viaţa mea, momente importante şi nopti ca să ajung acolo unde mi-am dorit. Nu regret nimic, pentru că fără aceste eforturi permanente nu aş fi reuşit să fiu acum aici, să am un nume, o reputaţie şi o carieră de care sunt mândră. Au fost ani în care eram pe pilot automat, m-am neglijat, munceam non-stop, mă gândeam doar la ce urmează să fac, cum pot să fac mai multe piese, mai multe show-uri, mai bine. De ceva timp însă am învăţat că trebuie să am mai întâi grijă de mine, să mă descopăr, să imi dau timp de respiro, să pot să mă odihnesc, să pun mai mulţ preţ pe sănătatea mea. Unii zic că sunt scumpă la vedere, eu zic că mi-am pus ordine în priorităţi. Încerc să fiu în permanentă lăgătură cu publicul meu pe scenă, pe reţelele de socializare, dar cel mai mult timp vreau să mi-l petrec cu familia mea şi, din când în când, doar cu mine. Ştiu că sunt multe femei care îşi doresc să aibă şi o carieră de succes, dar şi o familie împlinită. Se poate, dar nu uitaţi că trebuie să aveţi grijă şi de voi şi de sufletul vostru ca să puteţi avea grijă de cei dragi vouă", mărturiseşte Andreea.



Recente pe Ok! Magazine

Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg