Angelina Jolie, membră a grupului “Fetele pupăcioase” la grădiniţă. Ce gesturi deocheate făcea?

Actualizat:
1 eaaaaaaaaaaaaaaaaaa jpg jpeg

Superba actriţă a fost căsătorită de trei ori, însă a avut o viaţă amoroasă extrem de bizară, chiar din primii ei ani de viaţă.

Cu toate că a declarat, la un moment dat, că s-a culcat doar cu patru bărbaţi în toată viaţa ei – dintre care trei i-au fost şi soţi – starul hollywoodian a avut un trecut sexual cât se poate de incitant.

Angelina n-a ţinut niciodată secret faptul că este o persoană sexuală însă de mică. De fapt, chiar a declarat că avea un joc special în şcoală – îşi scoatea hainele şi se giugiulea cu băieţii.

Vedeta a mărturisit pentru revista OK!, în 2007: “Eram membra unul grup denumit «Kissy Girls» (n.r. «Fetele Pupăcioase»). Eram foarte sexuală în grădiniţă!”, după care a ţinut să adauge amănunte cât se poate de fierbinţi: “Am inventat un joc, în care pupam băieţii. Apoi ne giugiuleam şi ne dădeam jos hainele. Am avut mult de suferit apoi din cauza comportamentului meu!...”

Dar pornirile sexuale ale actriţei nu s-au oprit atunci şi acolo, evident. Angie şi-a pierdut virginitatea la 14 ani într-un mod destul de aparte. Jolie a recunoscut că, chiar de la prima sa experienţă sexuală, a implicat cuţite în tot acel proces.

“Am început să am relaţii intime cu iubitul meu, doar că sexul şi toate sentimenetele şi senzaţiile trăite nu erau de-ajuns… (…) Nu mai eram o fetiţă. Într-un moment în care mi-am dorit să mă simt mai apropiată de iubitul meu, am apucat un cuţit de lângă noi şi l-am tăiat. Iar el m-a tăiat pe mine apoi. A fost un schimb între noi. Eram amândoi acoperiţi de sânge, iar inima mea bătea mai să-mi iasă din piept şi mai multe nu!”

Totuşi, Angelina şi-a pierdut virginitatea la o vârstă fragedă cu aprobarea mamei sale: “Când aveam 14 ani, aveam varianta de-a cutreiera străzile cu iubitul meu sau de-a fi cu el în dormitorul meu, cu mama în apropierea noastră, în camera alăturată, pentru că eu deja aveam un iubit atunci”, a declarat ea în revista Cosmopolitan.

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg