Blonda din "Buffy, spaima vampirilor" e neschimbată, deşi a ajuns la 42 de ani

Actualizat:
1 profimedia 0486812948 jpg jpeg

S-a făcut cunoscută cu rolul principal din serialul Buffy, spaima vampirilor.

Între timp, simpatica actriţă blondă a cam dispărut de pe scena mondenă, dedicându-se mai degrabă vieţii de familie. Este vorba despre Sarah Michelle Gellar, acum în vârstă de 42 de ani, actriţă care şi-a făcut, ieri, apariţia la gala iHeartRadio Jingle Ball 2019, organizată în Los Angeles. 

4 sarah michelle gellar si nicholas brendon si david boreanz gettyimages 900908 jpg jpeg

Căsătorită din 2002 cu actorul Freddie Prinze Jr., fosta Buffy a devenit mamă de două ori, având o fetiţă de zece ani şi un băieţel de şapte.

La gala de pe 6 decembrie, Sarah a adoptat o rochie de cocktail, scurtă şi cu un model tineresc, asortată cu o pereche de botine şi dress mat, negru.

Coafura şi machiajul au fost bine alese, actriţa arătând mult mai tânără decât vârsta ei din buletin. 

2 profimedia 0486814738 jpg jpeg

Foto: profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg