Bursucu', vacanţă în Dubai: "Ne-am distrat, ne-am bronzat"

Actualizat:
4 teo59 jpg jpeg

Teo Trandafir şi Bursucu se reîntorc pe sticlă cu multe amintiri din vacanţa bifată. Dacă Teo şi-a reîncărcat bateriile la munte, Bursucu s-a relaxat în Dubai.

“M-am bucurat alături de familie de o vacanţă de vis în Dubai, o vacanţă pe care o aşteptăm de 2 ani de zile! Am vizitat aproape tot ce se putea vizita, ne-am distrat, ne-am bronzat, am văzut cel mai frumos foc de artificii de pe pământ în noaptea dintre ani şi m-am relaxat alături de familie.  Acum abia aştept să revenim în casele telespectatorilor, în noul sezon <Teo Show> vin cu forţe proaspete, sunt gata de distracţie”, spune Bursucu. 

“Ştiţi cum sunt vacanţele la noi? Primele zile sunt cele în care te odihneşti, după care începe dorul de telespectatori, de colegi, de emoţia directului, de invitaţi. Acum, că vacanţa e o nouă frumoasă amintire, numărăm orele până la acel <trei, doi, unu, suntem pe post!> auzit zilnic în cască. De pe 10 ianuarie, cu bucurie, va aşteptăm la un show zilnic, construit cu muncă şi entuziasm de o echipă din care fac parte şi pe care o iubesc!”, adaugă Teo Trandafir. 

În ediţia ”Teo Show” de luni vom afla chiar de la Ioana Năstase detaliile împăcării cu Ilie Năstase, vom putea intra în casa cea nouă a Alinei Laufer, prin intermediul vedetei care şi-a dorit să împărtăşească telespectatorilor emisiunii Teo Show bucuria “noului cuib”, iar Vica Blochina ne împărtăşeşte din experienţele vacanţei petrecute în Thailanda. De asemenea, Simona, Ioana şi Anastasia Dichiseanu vor sta la poveşti cu Teo şi Bursucu la început de an. Dar surprizele nu se opresc aici.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg