Cabral, despre greutaţile cu care s-a luptat: "Am pornit în viaţă părăsit de tată, eram patru suflete într-un apartament de două camere"
Azi are o familie frumoasă şi simte din plin gustul celebrităţii, dar viaţa lui nu a arătat întotdeauna aşa. Cabral a vorbit despre greutăţile cu care s-a confruntat până a ajuns să izbească.
“Născuţi pe aceeaşi lume, ducând acelaşi tip de umbră, respirând la fel… dar nu acelaşi aer. Unii în case de chirpici cu podea de lut. În cârpe împuţite de resturi de lemn arse pentru un aer călâi.
Alţii în palate de sticlă şi cu ştrampi de aur. Unii rănind tălpi desculţe pe asfaltul gol. Alţii apăsând încrezători cu şoşoni cu ştaif pe pedale de maşini ce miros a mosc şi trabuc. Nu m-am considerat niciodată un exemplu, pentru că nu sunt. Dar dacă vreodată îmi ceri un singur sfat, o să-ţi spun simplu: ai încredere.
La şcoală ne învaţă ce nu putem. La liceu ne arată ce nu avem voie. La facultate, printre altele, ne explică limitele peste care nu putem trece.
Societatea, aşa cum este ea structurată, ne pune „la locul nostru”, ne apasă pe umeri până ne pune în genunchi… şi din genunchi ne împinge pe burtă, târâş.
– Nu ai avut noroc să te naşti în familia potrivită.
– Nu ai avut noroc de Cotroceni… ai primit Berceni.
– Aşa neşansă? Să te naşti negru printre albi?
– Aşa lipsă de bulan încât să te naşti în România, într-o familie săracă?!
Diverşi şterşi si onorabile diverse mi-au explicat la nesfârşit ce nu puteam să fac. Ce nu puteam fi. Ce nu era posibil vreodată să reuşesc.
Am zâmbit. Constant, am zâmbit”, povesteşte Cabral pe blog.
Drumul lui a fost unul anevoios, dar nu s-a dat bătut. “Am învăţat să muncesc, să gândesc, să cresc.
Am pornit în viaţă părăsit de tată la doar câteva săptămâni de viaţă. Cu o mamă de la ţară, de la coada vacii, de la care am învăţat că te poţi ridica, poţi învăţa, poţi alege orice carieră vrei tu… dacă eşti dispus să munceşti pentru asta.
Apoi eram patru suflete într-un apartament de două camere şi ieşeam din casă încălţat cu singura pereche de mergători, nişte tâlhari din ăia de la RoSprint… crăpaţi la încheieturi.
Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe şantier, am schimbat roţi, am sudat garduri, am fost paznic de noapte… am făcut orice mi-a venit la îndemână pentru a creşte, pentru a mai face un pas.
Am avut încredere că pot.
Şi nu m-am oprit. Nu m-am dat bătut. N-am ascultat de „nu poţi” şi nici de „n-ai cum”.
