Cătălin Botezatu, vacanţă în Singapore şi Bali. De ce a hotărât designerul să îşi schimbe stilul de viaţă

Actualizat:
11 catalin botezatu bali meditatie piscina six senses 6 jpg jpeg

Cătălin Botezatu şi-a petrecut vacanţa de vară în Asia. Designerul a stat patru zile în Singapore şi patru zile în Bali şi a avut parte de câteva experienţe memorabile.

“Ultima vacanţă de vară pe care am petrecut-o a fost acum doi ani în Maldive, la Six Senses. Mi-a plăcut atât de mult acea experienţă, încât am decis ca acum să stau tot în resorturi eco. Am vrut să mă întorc în minunata Asie de Sud-Est, de care mă leagă amintiri atât de frumoase, aşa că am ales Singapore şi Bali”, povesteşte Cătălin Botezatu.

12 catalin botezatu emirates 1 jpg jpeg

În Singapore, designerul s-a cazat în centrul istoric al oraşului, în zona China Town. Botezatu a luat la pas zona istorică a oraşului, cu magazine pitoreşti, restaurante cu specific local, animatul China Town, a mers la una din cele mai vechi ceainării şi a învăţat de la un specialist tainele din spatele preparării unei astfel de băuturi. Tot aici, designerul a avut o consultaţie cu un medic chinez renumit, specializat în medicina naturistă. Acesta i-a aflat problemele de sănătate doar după consultarea pulsului şi i-a recomandat schimbarea radicală a stilului de viaţă.

Astfel, Cătălin va trebui să întroducă în stilul său de viaţă de acum înainte multe ceaiuri, din cele mai bune recolte. Designerul a luat decizia de a renunţa definitiv la cafea, pe care a înlocuieşte la indicaţiile medicului cu fructul călugărului, din care se obţine o infuzie asemănătoare la gust şi la proprietăţi cu cafeaua, fără însă să-i pună în pericol sănătatea prin stimularea excesivă a sistemului nervos. Tot după consultaţia cu medicul chinez, Cătălin Botezatu va trebui să bea cel puţin 2 litri de ceai oolong pe zi, care îmbunătăţeşte sănătatea inimii, funcţiile cognitive, ajută în procesul de slăbire şi reduce riscul de diabet.

Din Singapore, creatorul de modă a luat avionul către Bali, insula din Indonesia care l-a cucerit în urmă cu aproape două decenii. De această dată, a ales să se cazeze în cel mai sudic punct al insulei, pe malul Oceanului Indian.

“În Bali ai opţiunea de a te caza în centrul insulei, în Ubud, ori la Ocean, aşa cum am procedat eu acum. Resortul se  află într-o zonă liniştită, absolut superbă, pe o faleză spectaculoasă, la 250 de metri deasupra oceanului. De acolo şi până la Polul Sud ne desparte doar Australia. Vilele au propria piscină, duşuri în aer liber, paturi cu baldachin, cadă cu vedere la ocean, nu există plastic, totul este eco,”, declară Cătălin.

2 catalin botezatu bali plantatii orez 2 jpg jpeg

Designerul şi-a alocat timp pentru sesiuni de meditaţie."M-am odihnit, am mâncat sănătos şi am făcut meditaţie în locuri superbe: pe pajiştea din faţa vilei, pe faleză având în faţă imensitatea Oceanului Indian sau chiar pe marginea piscinei infinite, având senzaţia că plutesc deasupra apei”.

10 catalin botezatu six senses uluwatu meditatie jpg jpeg

O vacanţă în Bali implică, obligatoriu, vizitarea superbelor temple de pe insulă. Astfel se face că designerul a pornit de la hotel într-un circuit de o zi care l-a dus la cele mai importante atracţii ale insulei. La doar o oră distanţă de la hotel se află Ubud şi principalele temple hinduse de pe insulă.

“Bali este o insula celor 1000 de temple, astfel că ai nevoie de ceva timp pentru a le vedea pe toate. În doar câteva zile le poţi bifa însă pe cele mai importante. Recomand însă să pleci foarte devreme de la hotel. Am ajuns dimineaţa la Templul cu Lotuşi, apoi la Templul din Pădurea Maimuţelor şi la Peştera Elefantului. Toate sunt situate in zona Ubud, o zonă de pădure tropicală, cu vegetaţie luxuriantă. Aici sunt situate şi faimoasele lor orezării terasate, ce apar în toate fotografiile. Ubudul este şi un faimos centru cultural şi spiritual, aici trăind unii dintre cei mai faimoşi profesori de yoga din lume.

    Catalin Botezatul, la resortul de lux Six Senses Uluwatu

8 catalin botezatu six senses uluwatu bali 8 jpg jpeg

Seara am ajuns într-unul din cele mai frumoase locuri de pe insulă. Este vorba de templul Uluwatu, care este situat pe o faleză, de unde am admirat cel mai frumos apus de soare deasupra Oceanului Indian”, adaugă Cătălin Botezatu.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (61) jpg
CHUANDO TAN modelul de 60 de ani Instagram jpg
Cuplu imparte plapuma - somn -pat FOTO Shutterstock
Elena Cârstea la podcastul Lucruri simple cu Horia Brenciu   captură de ecran (16) png
Sydney Sweeney, Instagram (2) jpg
Laura Cosoi, alături de soțul ei, Cosmin Curticăpean, și de cele 4 fiice ale lor, Rita, Vera, Aida și Lara   Instagram 2 jpg
Celine Dion a făcut marele anunț   captură de ecran (3) png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
De Niro anti Trump, Profimedia (2) jpg
Dan Capatos la Cancan Exclusiv   captură de ecran (2) png
Priscilla Presley și Sarah Ferguson foto profimedia jpg
blestemul Oscarurilor  jpg
eveniment degustare cozonaci și pască la Boutique du Pain Dorobanți jpg
Elena Cârstea la podcastul Despre femeie cu Mihaela Tatu   captură de ecran (3) png
Meryl Streep, Anne Hathaway, 2026, profimedia 1064060615 jpg
stewardesa jpeg
Jennie Garth, Shannen Doherty, Tori Spelling în Beverly Hills 90210, Profimedia (3) jpg
FotoJet (74) jpg