Cătălin Măruţă, primele declaraţii despre divorţul dintre Pepe şi Raluca. E naşul lor: "Regret că s-a ajuns aici"

Actualizat:
2 pepe si raluca pastrama divorteaza 3 jpg jpeg

Andra şi Cătălin Măruţă au fost naşii de cununie ai lui Pepe şi ai Ralucăi Pastramă. Prezentatorul a făcut acum declaraţii, după ce a aflat de anunţul separării celor doi. Le va fi mereu alături!

Cătălin Măruţă spune că are o relaţie specială cu Pepe şi cu Raluca, afirmă că îi va sprijini în continuare, chiar dacă au decis să divorţeze. 

"Pepe a anunţat aseară de separarea de Raluca şi că divorţul este inevitabil. Stiţi bine ce relaţie specială avem, nu pot să spun decât că regret că s-a ajuns aici, dar totodată nu pot să nu remarc faptul că au încheiat o căsnicie cu mult mai multe bune decât rele, într-un mod extrem de civilizat. Pepe, Raluca, indiferent de ce se va întâmpla cu voi, eu rămân naşul vostru, şi oricând veţi avea nevoie de mine, să nu uitaţi, să îmi daţi un telefon, să vorbim sau să bem o cafea aşa cum am făcut şi în ultima perioadă. Să stăm de vorbă, să stăm la povesti, vă voi sprijini cum o să pot şi lucrul acesta o să fie necondiţionat. ", a spus Cătălin Măruţă în emisiunea sa de la Pro TV.

3 pepe si raluca pascu nunta jpg jpeg

Pepe şi Raluca divorţează după 8 ani de căsnicie: "Ea a hotărât să pună punct relaţiei". Cântăreţul încă poartă verigheta

Au opt ani de căsătorie, au două fetiţe împreună, dar se pare că au ajuns la divorţ. Pepe şi Raluca Pastramă s-au separat, în curând va avea loc şi despărţirea legală. Cântăreţul este cel care a făcut primele declaraţii. Pepe a anunţat că în curând el şi Raluca vor semna actele de divorţ. Ea şi-a dorit această separare, el încă poartă verigheta: "Vreau să fac un anunţ extrem de important pentru mine şi cred că şi pentru voi. E trist, dar e adevărat. Eu alături de Raluca nu vom mai parcurge acelaşi drum, mai exact vom divorţa în curând. Este o decizie asumată, mai exact nu am avut încotro. A hotărât să pună punct relaţiei.

În momentul de faţă nu mai locuim împreună de mai bine de două săptămâni. Dar de când a hotărât acest lucru, după toate cele discutate şi multe încercări de împăcare, ne înţelegem foarte bine. Chiar ne înţelegem foarte bine, pentru că am înţeles nişte lucruri şi eu şi ea. Nu mai există tensiuni, ne-am asumat această separare şi vrem să ne creştem frumos copiii, vrem să avem o comunicare bună pentru educaţia lor”, a declarat Pepe.

Foto: Facebook, Click



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp