Câţi bani a primit George Burcea pentru a participa la "Ferma". Viviana Sposub, iubita lui, a câştigat mai mult decât el

Actualizat:
6 george burcea bani ferma 1 jpg jpeg

"Ferma" este una dintre cele mai urmărite emisiuni în momentul de faţă. Concurenţii trec prin probe neaşteptate, au parte de dueluri dificile. Onorariile pe care ei le-au primit au fost pe măsură, au muncit, iar apoi a venit răsplata! S-a aflat cât a luat George Burcea, concurentul care a luptat să ajungă până în finală, dar a avut parte de o accidentare neaşteptată!

"Ferma" a adus în faţa telespectatorilor concurenţi din toate domeniile: actori, artişti, cântăreţi, oameni de afaceri, prezentatori de televiziune. Fiecare a venit cu povestea lui, fiecare a impresionat prin comportament, prin forţa de muncă. Emisiunea s-a filmat timp de 37 de zile, în august-septembrie, iar fiecare concurent a primit sume cuprinse între 200 şi 500 de euro pe zi, scrie click.ro. 

Unul dintre concurenţii care imediat s-a remarcat a fost George Burcea. Mulţi l-ar fi văzut câştigător pe el, mulţi au spus că el va pleca acasă cu premiul cel mare în valoare de 50.000 de euro. Iată că nu a fost aşa, a avut parte de o accidentare, a îndurat dureri mari şi chiar a fost transportat cu ambulanţa la spital. Drumul lui în emisiune a luat sfârsit. Click dezvăluie câţi bani a primit acesta pentru participarea în show. 

George Burcea, a cărui eliminare am văzut-o recent, a încasat 20.000 de mii de euro. Atâţia bani a luat pentru a apărea în show-ul de la Pro TV. Totuşi, a fost destul de norocos, a plecat acasă cu această sumă de bani, dar şi cu Viviana Sposub, căci cei doi s-au îndrăgostit. Prezentatoarea i-a spus chiar şi marele TE IUBESC. Câţi bani a luat şi prezentatoarea de la "Vorbeşte lumea" pentru a accepta provocarea "Ferma"?

Viviana Sposub s-a ales cu o sumă frumuşică, obţinând în jur de 27.000 de mii de euro.

1 viviana sposub bani ferma 2 jpg jpeg

Click.ro precizează că Giulia Nahmany a luat 5000 de euro, iar sportivul Bogdan Stoica a luat 11.000 de euro. Paul Diaconescu a încasat şi el 15.000 de euro. Anna Lesko a adunat şi ea aproximativ 27.000 de euro, iar Augustin Viziru a câştigat 50.000 de euro (se zvoneşte că ar fi marele câştigător).

Foto: Facebook, Pro TV



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg