Ce a trăit Florin Dumitrescu în ultimii zece ani! "Acum începe o nouă eră. Am trecut prin cele mai dure lecţii pe care viaţa a putut să mi le ofere"

8 decembrie, 2020
5 florin dumitrescu 2 jpg jpeg

Florin Dumitrescu a devenit melancolic la gândul că anul 2020 e pe sfârşite şi a povestit pe larg despre ce a trăit din 2010 şi până acum. A trecut prin multe încercări, a învăţat multe, dar a cunoscut-o şi pe femeia alături de care şi-a format o familie frumoasă!

Cheful de la Antena 1 a dezvăluit că anul 2010 a început greu pentru el din cauza faptului că nu avea încredere în el, în propriile forţe. A dovedit apoi de ce este în stare: "Se duc 10 ani. 10 ani frumoşi şi intenşi. Simt că acum începe o nouă era. De aici şi tâmpenia asta de melancolie care a apărut în ultimele zile în viaţă mea. Bine, ce-i drept de vină este şi dorul de fetele mele. Dar totuşi am ceva timp la dispoziţie să mă gândesc la ultimii 10 ani. Parcă nu aş da atâta importantă, că totuşi atunci când am făcut 30 de ani ar fi fost aşa că trecerea unei decade pentru mine personal, dar fiind o idee mai atent îmi dau seama că se închide 2010-2020 într-un mod foarte ciudat. 2010 a început mişto pentru mine, cu noi oportunităţi, cu salturi profesionale la care visam de când eram mic. Pe plan profesional a fost anul în care am prins curaj, că la câţiva ani după să şi fructific în sfârşit încrederea câştigată. Cel mai mult am suferit din cauza lipsei de încredere în mine, iar asta este chestia pe care mi-au reproşat-o majoritatea dintre apropiaţii mei. Am învins neîncrederea cu ceva ajutor şi susţinere, dar cel mai important, am reuşit pentru că iubeam sincer şi pentru că am vrut să mă ridic la nivelul visurilor mele. În 2010 am încheiat nişte capitole şi am deschis altele. În 2010 am impresionat cele mai importante persoane din viaţă mea (părinţii, primul meu chef) cu alegerile mele şi în 2010 am cunoscut-o pe femeia viselor mele.", a scris Florin Dumitrescu pe blogul său. 

2 florin dumitrescu 1 jpg jpeg

A dezvăluit că în 2011 a câştigat castingul pentru bucătar la Masterchef. Dacă nu reuşea, era hotărât să îşi ia iubita, pe Cristina, şi să plece din România. În acelaşi an i-a cunoscut pe Sorin Bontea şi Cătălin Scărlătescu. 

"În 2012 au început filmările şi difuzarile showului care a schimbat faţă gastronomiei româneşti, iar noi 3 eram acolo în faţă pe scaunele alea, unde învăţăm în fiecare zi cum să stăm în faţă camerei, când şi ce să spunem, cât de mult să ne abţinem sau cât de tare să ne dezlănţuim, iar tot succesul ăla nebun care a început în 2012 şi care continuă şi astăzi se datorează doar Monei Segall, omul care a crezut în faţă, carisma, talentul şi viziunea mea. Cea mai tare chestie pe plan profesional pe care am trăit-o şi o trăiesc şi astăzi cu această minunată echipa de producţie a început practic în 2012. Au urmat câteva restaurante de care am avut grijă cât am avut timp şi care au funcţionat bine, din 2012 până în 2015 fiind implicat şi în zona asta de bucătărie de restaurant, gestionând timpul foarte prost între filmări, restaurante şi familie, m-am văzut nevoit să renunţ la una dintre cele trei, iar alegerea a fost una evidenţă. În 2013 am văzut ce înseamnă să se întoarcă celebritatea împotriva ta, într-o chestie inventată şi rezolvată de justiţie, atunci a fost un moment care m-a pregătit pentru cel mai prost an din cei 10, 2014. În 2014 am avut de învăţat cea mai dura lecţie, iar de atunci mi s-a schimbat viaţă cât şi priorităţile. În 2015 am reuşit să îmi revin pe plan profesional abia după ce am făcut schimb între priorităţi, trecând familia pe primele 5 locuri, abia apoi carieră."

Anul 2014 a fost unul important, Cristina a devenit doamna Dumitrescu. Aveau deja o fetiţă, urma a doua. 

"Până în 2017 când ne-am mutat în casă noastră, noi 4. Fără să mai plătim chirii, fără să mai împărţim facturile cu alţi vecini din bloc, fără să mai deranjez vecinii dacă trag apă la 2 noaptea când ajungeam de la restaurant sau de la filmări. Am ajuns acasă în 2017. În 2018 ne-am bucurat de tot până când ne-am descoperit o nouă lupta, serioasă, care a bătut şi mai tare pecetea că familia este mai importantă decât orice altceva pe lumea asta."

3 familia lui florin dumitrescu jpg jpeg

Acum, Florin Dumitrescu pune familia mai presus de toate: "2020 a venit aşa, să încheie ceea ce a început în 2010, că o duminică după o săptămâna lungă şi plină de activităţi. 2020 a fost anul sabatic pe care ni l-am dorit probabil pe ascuns în fiecare an când eram copleşiţi de activităţi. Doar că oamenii suferă, iar cercul începe să se apropie foarte tare şi mulţi dintre ai noştri suferă. Noi am ales să nu ne jucăm cu norocul, mai ales că nu suntem 100% sănătoşi şi ne-am închis în casă. Bine, fetele, eu a trebuit să merg la filmări şi până acum pot să spun că am avut grijă să stau deoparte de virus şi oricum am ales să nu riscăm chiar dacă filmările pentru Chefi sau proiectele Lidl au fost făcute doar cu teste negative şi cu toate normele de siguranţă posibile, eu am stat izolat de fetele mele vreo 4 luni din 12. Au americanii o vorba, ,,better safe than sorry” iar treaba asta a funcţionat. Tot din iubire şi din dorinţa de a le proteja."

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg