Ce bine arată soţia lui Marcel Pavel la 49 de ani! Cum s-a îndrăgostit de artist

Actualizat:
1 marcel8 jpg jpeg

Sunt de 27 de ani împreună, iar povestea lor pare desprinsă dintr-un film. Violeta a venit din Rusia pentru a profesa în România ca balerină. La un spectacol, l-a cunoscut pe Marcel, iar după patru luni formau deja un cuplu. ”L-am cunoscut în ’92. Uite, şi atunci trăiam vremuri tulburi, cu multe schimbări, însă atunci aveam încredere că sunt schimbări în bine! Nu a fost dragoste la prima vedere, nici la a doua, dar Marcel a fost întotdeauna carismatic şi a reuşit să-mi pătrundă în minte şi în inimă. Dar nu, nu mă vedeam lângă el, şi cum aş fi putut spera: eu balerină, el cântăreţ, nu era o combinaţie câştigătoare!”, spune Violeta pentru  femeide10.ro.

La un moment dat, au fost la un pas de despărţire, dar soarta a decis altceva.

„Am plecat în Rusia, iar Marcel mă suna zilnic să mă întrebe dacă mă întorc. În cele din urmă, m-a convins şi de atunci a început viaţa mea aici. Iniţial, părinţii mei s-au supărat, le-a fost greu că am plecat aşa departe de ţară, dar apoi au devenit înţelegători. Au avut încredere în mine şi m-au lasat să-mi aleg destinul”, povesteşte Violeta.

Astăzi, nu şi-ar putea imagina viaţa fără jumătatea ei. ”Marcel Pavel este un bărbat de 10, sprijinul şi ajutorul, stâlpul casei”.

La 48 de ani, Violeta îşi păstrează formele din tinereţe şi are aceeaşi condiţie fizică.



Recente pe Ok! Magazine

Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg