Ce fetiţă frumoasă au Mădălin Ionescu şi Cristina Şişcanu! Petra împlineşte trei ani

Actualizat:
4 petra2 jpg jpeg

E totul pentru ei, iar mâine o sărbătoresc. Cristina Şişcanu crede că minunea apărută în urmă cu trei ani în viaţa lor a reuşit să îi schimbe radical viaţa.

"Mâine este ziua Petrei, împlineşte trei ani. Aceasta e o poză tare dragă mie, chiar dacă mă aflam la spital cu perfuzie ... eram însărcinată în trei luni şi aveam greţuri cumplite, mancam sticks-uri şi alte ronţăieli care să îmi atenueze starea de discomfort din stomac, dar eram aşa de fericită! Din momentul în care am aflat că sunt însarcinată şi pâna astăzi sunt într-un echilibru emoţional perfect", mărturiseşte Cristina.

1 cristina jpg jpeg

Cristina s-a luptat cu depresia înainte să rămână însărcinată, dar Petra i-a schimbat toate perspectivele.

„Cea mai dificilă etapă pe care am trăit-o a fost depresia. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, a durat aproape doi ani de zile. Totodată, mă bucur că am trăit-o, pentru că am învăţat foarte multe lucruri şi m-am schimbat eu ca persoană, în sensul bun, ca să pot să îmi trăiesc viaţa altfel.  În momentul când a venit, eu eram o persoană care ardea din orice, mă consumam extrem de mult şi eram foarte pasională în orice lucru pe care îl faceam. După ce am trăit acel episod, am învăţat că poţi să faci cu aceeaşi pasiune lucrurile, mă refer la partea profesională, că la mine din zona asta a apărut depresia”, spunea Cristina Şişcanu pentru OK!



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg