Ce mamă tânără are Anca Lungu! "Am fost surprinsă de propriul meu curaj"

Actualizat:
4 anca11 jpg jpeg

Locuiesc în ţari diferite, dar relaţia lor e mai puternică decât a fost vreodată. Anca Lungu vorbeşte cu duioşie despre cea care i-a dat viaţă şi de la care a împrumutat numeroase calităţi

“Deşi sunt amândoi în fotografie (o fotografie recentă de la nunta fratelui meu) postarea aceasta e despre mama. Bine, şi puţin despre tata care de ziua numelui ei, i-a cumpărat tort şi-a aşteptat-o să sărbătorească împreună după serviciu. Mama nu e Maria, ci Mărioara şi mi se pare că diminutivul ăsta i se potriveşte atât de bine!Ştiţi care e primul cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la mama? “Blândeţe”!”, spune Anca.

1 mama lungu jpg jpeg

Fosta ştiristă de la Antena 1 locuieşte acum în Franţa.

“Departe de mine orice gând de a mă muta vreodată din ţară. Nu mi-am imaginat vreodată cum ar fi să plec. Şi totuşi, când viaţa m-a pus în faţa acestei decizii imense am fost surprinsă de propriul meu curaj. Pentru că oricât de frumos ar fi noul acasă, schimbarea presupunere ieşirea din orice zonă de confort. Şi după un timp vine şi răsplata. Nu mă refer la peisaje de care se bucură ochii, ci la senzaţia de bine şi pace în totală armonie cu imagini ca aceasta. Pentru că sufletul nostru continuă să fie modelat de tot ceea ce ne înconjoară”.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg