Ce s-a ales de fosta nevastă a puştiului din Baywatch şi cum a ajuns ea să caute în gunoaie?

Actualizat:
5 baywatch jpg jpeg

Pe Jeremy Jackson, de 37 de ani, îl ştiţi din serialul Baywatch, acolo unde actorul îl juca pe Hobie Buchannon, fiul personajului central al producţiei cu salvamari, cel interpretat de celebrul David Hasselhoff.

Din păcate pentru Jackson, după succesul cu Baywatch a urmat declinul, în sensul că tânărul actor a avut probleme serioase cu drogurile şi cu alcoolul, dar şi cu ieşirile violente la adresa fostei sale soţii, Loni Willison. Cei doi au divorţat în 2014, după numeroase scandaluri, cel mai violent fiind cel ajuns şi în presă, după ce Jeremy a fost arestat pentru violenţă conjugală, încercând s-o stranguleze pe Loni. 

image

Între timp, pentru Jeremy lucrurile au devenit mai aşezate, fostul puşti cu chip cuminte din Baywatch dedicându-se fitnessului şi fiind fotografiat recent la Newport Beach, în sudul Californiei, acolo unde acesta a fost surprins îmbinând înotul şi antrenamentul cu greutăţi.

Asta în timp ce fosta lui nevasta, Loni Willison, în vârstă de 35 de ani, a făcut înconjurul internetului cu situaţia cruntă în care a ajuns. Fostul model de fitness a ajuns homeless, căutând în gunoaie pe străzile din Los Angeles, în timp ce căra după ea un coş de supermarket plin cu lucrurile ei. 

Murdară, îmbrăcată în zdrenţe şi, pe scurt, ajunsă într-o situaţie dezolată, Loni Willison este departe de zilele în care arăta ca o bombă sexy, nu cu foarte mult timp în urmă.

image

Cum a ajuns aşa nu ştie nimeni, nici măcar Jackson, care a fost întrebat de reporterii DailyMail.com despre situaţia fostei sale neveste.

Din pozele postate de acesta pe contul lui de Instagram, e clar că fostul actor o duce bine şi nu-l interesează situaţia dezolantă a celei care i-a fost nevastă timp de doi ani.



Recente pe Ok! Magazine

Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg
Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg