Ce salariu a primit Mircea Radu de la TVR în calitate de prezentator al emisiunii "Down The Road"

Actualizat:
5 mircea radu salariu tvr 1 jpg jpeg

Mircea Radu a rămas în memoria tuturor de la emisiunea "Din dragoste". Iată că acum colaborează cu televiziunea de stat, s-a aflat chiar şi câţi bani a primit pentru a prezenta unul dintre show-urile postului. 

L-am văzut pe Mircea Radu la TVR, în calitate de prezentator al emisiunii "Down The Road". Încă de la debut, reality show inspiraţional îşi propusese să scoată în prim plan experienţele unor tineri speciali. Opt tineri au pornit într-o călătorie prin ţară, sub îndrumarea unui ghid, Mircea Radu. Timp de opt zile, carismaticul prezentator i-a însoţit pe cei opt tineri cu Sindromul Down care au pornit în aventura lor. 

Pe parcursul călătoriei, Mircea Radu a devenit cel mai bun prieten şi sfetnic în aventura lor, reuşind astfel ca împreună să treacă printr-o serie de experienţe de neuitat. Recent, s-a aflat şi cât a primit prezentatorul pentru această colaborare. 

Mircea Radu, directorul de comunicare al instituţiei, şi-a făcut publică declaraţia de avere şi declara că a încasat aproximativ 13.000 de euro pentru emisiunea Down The Road. La o săptămână distanţă, MediaSind TVR dezvăluia că Televiziunea Publică a cheltuit 50.000 de euro pentru emisiunea Down The Road, din care aproximativ jumătate a ajuns în buzunarul lui Mircea Radu, care a încasat aproximativ 3.100 de euro pe ediţie. S-a aflat că Mircea Radu, după dezvăluirile apărute, a depus la Agenţia Naţională de Integritate o declaraţie de avere rectificativă în care recunoaşte că suma reală primită pentru prezentarea emisiunii Down The Road este dublă faţă de cea declarată iniţial, şi anume 112.564 lei faţă de 64.670 lei. 

A fost vorba despre 23.000 de euro, aşadar 3.100 de euro pe ediţie, 15.000 de lei. 

1 mircea radu salariu tvr 4 jpg jpeg

Mircea Radu a mărturisit că a trecut din greşeală o sumă mai mică privind încasările de la TVR

„Prieteni, în mod normal, eu nu aduc în casă (a se citi, aici, pe pagina mea) chestiuni legate de job. Dar pentru că imaginea mea publică este curată şi vreau s-o menţin aşa, fac o precizare: titlul Mircea Radu, şeful Comunicării din Televiziunea Naţională, recunoaşte că şi-a falsificat declaraţia de avere! pus de scribălăii dintr-un sindicat nereprezentativ este tâmpit şi mincinos. De ce este tâmpit? Pentru că este lipsit de sens. Cum aş putea recunoaşte ceva ce nu am făcut? A falsifica înseamnă a înşela cu bună ştiinţă. Ori eu, în precedenta declaraţie de avere, am trecut o altă sumă din greşeală. A fost o eroare omenească, care a fost reparată în termen legal. Atât şi nimic mai mult. De ce este mincinos? Pentru că amăgeşte. Pentru că sub un titlu care vinde se livrează o pălăvrăgeală fără sens. Cam atât despre subiectul care a stârnit atâta gălăgie azi. Cât despre scribălăi, n-ar strica o citire mai atentă şi mai în amănunt a legii. Mă refer la Codul Penal, Secţiunea I, Calomnia şi defăimarea. Succes!'', a explicat Mircea Radu pe pagina sa de Facebook.

Foto: Facebook, TVR



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg