Ce vedetă a purtat un costum cu penis în biserică? Experienţa a fost povestită chiar de ea

Actualizat:
2 kelly deschidere jpg jpeg

Recunoaşte şi ea acum că aceasta a fost cea mai ruşinoasă experienţă pe care a trăit-o

Dar nu cea mai ruşinoasă din întreaga viaţă. Ci doar din copilărie. Pentru că vedeta în cauză a fost provocată să povestească cea mai stânjenitoare experienţă din copilărie. Astfel, artista care şi-a împrumutat vocea pentru noul film de animaţie Ugly Dolls şi-a amintit de un episod de la vârsta de 10 ani, când a intrat în biserică purtând un costum de animăluţ. "Problema este că îmi pusesem costumul invers, iar coada îmi atârna între picioare şi se bălăngănea ca un penis. Zici că eram într-un costum cu penis", a povestit Kelly. "Râdeam, dar îmi şi era ruşine în acelaşi timp. Însă am scăpat neapostrofată, fiindcă eu am crescut practic cântând în corul bisericii. Cei de acolo mă cunoşteau", a explicat cântăreaţa de 37 de ani.

kelly clarkson gettyimages 1141091586 jpg jpeg

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg