Cine este Demi Rose, tânăra voluptuoasă cu milioane de urmăritori pe Instagram? A rămas orfană, dar a câştigat milioane graţie formelor sale

Actualizat:
1 demi 1 jpg jpeg

A devenit cunoscută în Marea Britanie graţie fizicului ei planturos, acolo câştigând deja câteva milioane de lire sterline până acum din modelling

Are peste 16 milioane de urmăritori pe contul său de Instagram, iar succesul ei se datorează, fără îndoială, imaginilor hot în care îşi expune formele volutuoase în lenjerie intimă sau costume de baie. Născută în Birmigham, Demi şi-a pierdut părinţii în 2018 - iar povestea ei a impresioonat şi intrigat în egală măsură, întrucât mama şi tatăl ei aveau vârste înaintate. Tatăl Barrie a decedat la 80 de ani, suferind de cancer, iar mama Christine a murit la 64 de ani din cauza unei infecţii la stomac. "Când aveam 17 ani, mama a avut un infarct şi un accident vascular, ceea ce a lăsat-o suferindă la pat. Apoi, în 2018, tata  a murit de cancer, iar la 7 luni distanţă, mama, după ce a fost bolnavă atâta vreme, s-a stins şi ea, în urma unei infecţii la stomac", a povestit ea.

9 demi 5 jpg jpeg

Demi a mers înainte, însă, iar la 18 anii şi-a deschis contul pe Instagram - un cont care i-a fost terapie, salvare şi sursă de venit în acelaşi timp, pentru că astfel a devenit faimoasă în Marea Britanie, obţinând diverse colaborări cu branduri. Curând a fost contactată şi de o agenţie de modelling americană şi aşa a ajuns să apară în videoclipuri ale unor artişti precum Chris Brown şi DJ Khaled. 

10 demi 6 jpg jpeg

Demi a atras atenţia şi mai mult atunci când a avut o scurtă relaţie cu rapperul Tyga, după ce acesta se despărţise de Kylie Jenner. Acum, Demi are 25 de ani şi este single, dar fanii ei aşteaptă momentul afişării cu o nouă cucerire. În acelaşi timp, tânăra a strânit controverse şi legat de formele ei, despre care mulţi spun că nu sunt naturale şi că şi-a făcut implanturi mamare şi fesiere. Dar Dami susţine că trupul ei este natural şi nu a apelat la chirurgie plastică.

7 demi 3 jpg jpeg

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg

Parteneri

rasinari   foto fb primaria comunei rasinari jpg
atacator cracovia png
influencer  foto   Shutterstock jpg
felix alexa jpg
femeie abuzata batuta maltratata FOTO Shutterstock
Kos Moldova jpg
mars la moscova adrian bazavan protest calin georgescu jpg
Marele cutremur din anul 1940 jpg
Iliana Iotova GettyImages 2302491330 jpg