Concurenţii "Te cunosc de undeva!" sunt puşi la grea încercare încă din prima gală a sezonului 16

3 februarie, 2021
10 concurenti te cunosc de undeva sezonul 16 2 jpg jpeg

Show-ul care reprezintă o adevărată provocare pentru artişti, deoarece le pune la grea încercare vocile, talentele actoriceşti, dar şi veleităţile într-ale dansului, Te cunosc de undeva!, revine la Antena 1 cu cel de-al 16-lea sezon.

11 concurenţi talentaţi şi dornici de distracţie vor intra în spectaculosul joc al transformărilor, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1. Radu Ştefan Bănică, Emilia Popescu, Mirela Vaida, Pepe şi Cristina Vasiu vor evolua solo, în vreme ce Adriana Trandafir va concura din nou alături de Romică Ţociu, Andrei Ştefănescu va face echipă cu Ana Baniciu, iar Liviu Vârciu va performa alături de Raluka.

Ce se întâmplă în prima gală "Te cunosc de undeva" sezonul 16

Încă din prima gală, ce va fi difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, Ruly i-a pus la grea încercare pe toţi. Pepe va deschide sezonul cu un travesti de excepţie. „Nici eu nu ştiu ce să îl învăţ!”, a conchis Cristi Iacob în momentul în care a aflat personajul. „Am de jucat un suflet de femeie cu o voce de bărbat!”, a declarat şi Pepe, care a fost nevoit să renunţe la barbă, să se epileze şi să poarte tocuri şi o fustă foarte scurtă pentru personajul său.

2 concurenti te cunosc de undeva sezonul 16 8 jpg jpeg

La fel de „fericită” a fost şi Emilia atunci când a primit referinţa. „E foarte greu personajul meu, o super voce, dar foarte statică!”, a mărturisit aceasta, în vreme ce profesorul de actorie, Cristi Iacob, a completat: „singurul lucru de care mi-e teamă e ea însăşi, că îşi face prea multe griji!”. Emilia s-a pregătit foarte mult pentru a se ridica la înălţimea personajului ei şi a încercat să pună în aplicare toate sfaturile primite la repetiţii, iar la machiaj s-a confruntat şi ea cu punerea lentilelor de contact.

6 concurenti te cunosc de undeva sezonul 16 4 jpg jpeg

Unul dintre cuplurile-surpriză ale celui de-al 16-lea sezon, Liviu şi Raluka, s-au tachinat non-stop. „Eu văd că e pregătită să ne facem de râs în prima gală!”, a glumit Liviu, când a aflat ce le-a pregătit Ruleta încă din prima ediţie. Cei doi au parte de două personaje exotice, iar Raluka, desi chiar după cum spune ea „pentru prima oară am şi eu parte de un personaj în care arăt bine!”, se va chinui foarte tare cu limba arabă, dar şi cu lentilele de contact. „Cred că nu numai limba o va încurca, ci şi tonalitatea şi frazarea!”, a mărturisit Ozana Barabancea.

Tot cu tonalitatea şi frazarea vor avea de luptat şi Andrei şi Ana, care vor avea de jucat doi interpreţi de muzică populară. „Încă nu suntem un cuplu sudat, aşa că ne va pune probleme dialogul dintre cei doi în piesă!”, a mărturisit Andrei, făcând referire la personajele grele, statice, cu care se vor confrunta. De un personaj foarte greu nu a scăpat nici Cristina Vasiu. Pe lângă greutatea faptului că va avea de jucat cea mai bine-vândută solistă din istoria Balcanilor, Cristina se va lupta şi cu interpretarea în limba sârbă. Artista va fi acompaniată de cele două orchestre live ale show-ului Te cunosc de undeva!, The Colours şi taraful Silvian Voicu.

Ca să îi iasă cât mai bine primul personaj al sezonului, o artistă apreciată în întreaga lume, Mirela Vaida nu a mâncat aproape nimic cu o săptămână înainte. „Personajul Mirelei e şi despre dans, şi despre cântat, e un tot, o persoană extrem de expresivă!”, a conchis Ozana. Pe lângă coregrafia nu tocmai la îndemână, Mirela va trebui să îşi dozeze foarte bine şi respiraţia. „La Ozana, oricât de bine ai zice că ştii ce ai de făcut, când te duci la ea la repetiţie îţi arată că de fapt încă nu ştii tot!”, a declarat artista la repetiţii. Adriana şi Romică nu au fost nici ei deloc menajaţi în prima gală. Cei doi vor avea de intepretat un fragment de musical, cunoscut în întreaga lume. „Au o referinţă fabuloasă! Nu îţi poţi permite nici să pui o virgulă undeva!”, a mărturisit coregrafa Ioana Macarie.

Atenţi la cele mai mici detalii, cei doi au repetat foarte mult şi nici la finalul repetiţiilor nu au fost pe deplin mulţumiţi. „Am o notă pe care nu o iau, ultima!”, a mărturisit Romică, la ultima repetiţie. Cu o coregrafie amplă şi o voce cu un timbru special ( Romică), cu lentile de contact şi un aranjament cu totul special pe care va trebui să îl poarte pe cap ( Adriana), cei doi vor avea ceva bătăi de cap în prima gală.

De travesti n-a scăpat nici Radu Ştefan Bănică, şi încă de unul foarte-foarte greu. „Piesa e un fel de ruleta rusească, totul sau nimic!”, a mărturisit Ozana Barabancea, în vreme ce Radu ştefan nu s-a lăsat descurajat: „Sunt aici să pun în aplicare ce învăţ la UNATC!”. Epilat, cu unghii false, gene lungi, lentile de contact, perucă şi tocuri, concurentul va avea ceva de luptat. „Deşi pare firav, este de fapt un tip foarte puternic şi ştie exact ce are de făcut şi pe ce buton să apese! O să fiţi surprinşi la platou!”, a mai spus Ozana Barabancea!

1 radu1 jpg jpeg

Care vor fi primele transformări pe care le-a pregătit ruleta personajelor pentru cei 11 concurenţi şi cum se vor descurca aceştia, telespectatorii Antenei 1 vor vedea din 6 februarie, de la ora 20:00, în prima ediţie a celui de-al 16-lea sezon Te cunosc de undeva!, prezentat de Alina Puşcaş şi Cosmin Seleşi. Printre noutăţile celui mai nou sezon se numără şi proiectul Te cunosc de undeva! After Party, un episod exclusiv online, ce va putea fi urmărit pe www.a1.ro, în care urmăritorii vor avea acces direct în culisele emisiunii, unde Dorian Popa se distrează alături de vedetele show-ului şi este pus pe glume şi provocări non stop.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg