Confesiunile sfâşietoare ale lui Britney: ”Nu veţi şti niciodată cât de mult rău mi-a făcut propria familie”

Actualizat:
1 britney7 jpg jpeg

Britney Spears nu-şi revine după anul de infern pe care l-a avut, dar care i-a adus o mare victorie: a scăpat de controversata tutelă a tatălui său.

O viaţă trăită în tensiuni cu propria familie nu poate fi decât rădăcina traumelor vieţii de adult. De aceea, cântăreaţa nu uită şi nu iartă.

Ea a scris luni pe pagina sa de socializare că ”familia sa a rănit-o mai mult decât îşi poate cineva imagina.”

Iată cum s-a dezlănţuit artista: ”Nu vi se pare ciudat să te dai peste cap să organizezi excursii sau mese la prânz pentru cei dragi, iar ei să vină şi să te lase baltă după numai 10 minute? Înţeleg, sunt disponibili doar când le convine lor. Ei bine, de acum nu mai sunt eu disponibilă pentru ei”, a continuat Britney Spears tirada de acuze pe Instagram.

”Nu mă deranjează să fiu singură. De fapt, m-am săturat să fiu înţelegătoare ca Maica Tereza. Dacă eşti mitocan cu mine, s-a terminat. Pace.”

Celebra artistă şi-a criticat rudele de nenumărate ori că au fost complice la tutela de 13 ani care a pus-o pe butuci din punct de vedere emoţional şi care a fost suspendată pe 29 septembrie.

Cântăreaţa le-a mulţumit atunci fanilor pentru mişcarea lor ”Free Britney”, încearcă să-şi vadă mai departe de viaţă, fiindcă s-a logodit cu iubitul său, Sam, dar şi-a averizat familia: când va ieşi public să vorbească detaliat într-un interviu, nu va avea milă.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg