Cristina Ciobănaşu va apărea mai puţin în serialul "Sacrificiul". Care este motivul

Actualizat:
1 cristina ciobanasu sacrificiul jpg jpeg

Cristina Ciobãnaşu dă actoria pe studii. În 2020, actriţa a decis sã îşi termine facultatea pe care a început-o acum cinci ani de zile, întocmai ca personajul pe care ea îl interpretează în serialul Sacrificiul.

“Iris alege să îşi facă studiile la Milano, prin urmare va apărea mai puţin, iar acest lucru îmi dă mie ocazia să îmi reiau studiile pentru că am îngheţat anul 3 de la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice de la SNSPA când filmam pentru <<Fructul Oprit>>. Apoi mă gândesc să fac un master în actorie, pentru că asta este meseria pe care o practic de 10 ani”.

Cristina a vorbit şi despre situaţia personajului ei, Iris, şi Amza, interpretat de Vlad Gherman: “Sper că este clar că Amza şi Iris sunt prieteni, Amza a încercat să depăşească bariera prieteniei, dar nu prea i-a mers cu Iris, care a fost focusată pe studii, prin urmare, vom vedea că în sezonul doi va fi la studii, iar Amza îşi va face de cap, nu ştim cu cine, nu ştim cum, ce pot spune despre sezonul doi este că vom avea personaje noi şi vor fi răsturnări de situaţie”, a mai declarat Cristina.

Sacrificiul, cel mai nou proiect al Ruxandrei Ion, a ajuns la finalul primului sezon, dar povestea celor trei familii va putea fi urmărită în continuare la începutul anului următor .



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp