Cristina Cioran s-a externat din spital. Ce se întâmplă cu fetiţa

Actualizat:
6 cioran cristina jpg jpeg

La trei zile de când a născut, Cristina Cioran a decis să părăsească spitalul Municipal. Fetiţa se află în continuare la Terapie Intensivă.

„Cristina este bine. Nu aş putea să zic că a trecut printr-o cumpănă a vieţii. Pentru că nu este nici prima, nici ultima femeie care a născut sau care o să nască prematur. Fetiţa este bine acum, este la incubator. Am avut emoţii, este un lucru normal, însă eu eram deja pregătit pentru că mai am un băieţel de 5 anişori deja. Ştiu ce mă aşteaptă”, a declarat Alexandru Dobrescu, pentru Playtech.ro.

Micuţa are acum în jur de două kilograme.

„Cristina s-a externat singură. Fetiţa o să mai stea încă două săptămâni în spital, ca să ajungă la greutatea care trebuie. Acum are în jur de două kilograme”, a mai spus iubitul Cristinei Cioran.

Cei doi nu se grăbesc cu botezul.„Ne-am planificat ca în iarnă să se întâmple acest lucru. Credem în puterea divină, normal, dar asta nu înseamnă că vrem să botezăm fetiţa acum, urgent. Până atunci vrem să fim sănătoşi şi cu toţii bine”.

"Nu mi-am imaginat că suntem atât de mulţi şi multe, cele care trecem prin astfel de momente şi vreau să va spun că mă ajută enorm să merg mai departe şi să prind curaj. Ema e puternică, are o strângere de mâna ca tati, zâmbet ca mami, curaj şi ambiţie . Au fost şi sunt momente foarte emoţionante pentru mine şi aş vrea să mă scuzaţi că nu am reuşit să răspund la telefon şi nici tuturor mesajelor. Sunt acasă. Nu m -au mai putut ţine în spital, sunt reguli stricte … iar Ema mea a rămas în spital sub atentă îngrijire a medicilor care au salvat-o. O voi putea vizită de două ori pe săptămâna cu test covid, o voi putea mangâia atât cât mi se va permite ca să nu îi punem în pericol viaţă. Mai stă în spital până când va lua suficient în greutate ca să o putem lua acasă. Suntem doar doi părinţi care încercăm să ne îmbărbătăm şi cu răbdare şi credinţă să o putem aduce acasă. Va mărturisesc faptul că sunt prea emotivă că să pot vorbi foarte mult despre ce s- a întâmplat aşa că va rog să mă înţelegeţi şi încă o dată va mulţumesc! Să ştiţi că apreciez fiecare gând, faptul că v- aţi rupt timp că să mi scrieţi mă onorează şi mă obligă să va răspund", adaugă Cristina Cioran.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg