Cu ce femeie vrea să îşi împartă viaţa Cornel Ilie

Actualizat:
1 cornel jpg jpeg

Există viaţă şi după divorţ! Cornel Ilie demonstrează asta. Divorţat de curând, artistul a explicat în matinalul „Cu capu-n zori” de la TVR 1 cum defineşte afirmaţia „există dragoste după iubire”, făcută în urma separării de soţia sa Eliza.

„Dacă o căsătorie a plecat dintr-o iubire foarte sinceră, acea iubire se poate transforma într-o altfel de dragoste – care nu ţine neapărat de sentimente romantice şi este o iubire între doi oameni care oricum vor fi legaţi toată viaţa – şi într-o formă de respect între doi prieteni care au nişte amintiri senzaţionale şi care în continuare pot să comunice la fel de bine, chiar dacă nu mai împart aceeaşi casă”, a afirmat Cornel Ilie, dând astfel un exemplu celor aflaţi în situaţii asemănătoare.

Artistul a fost provocat să spună ce îi place cel mai mult la o femeie. „În primul rând, să aibă încredere în ea însăşi. Dacă are încredere, asta aduce cu sine foarte multă naturaleţe, feminitate, umor şi sensibilitate. Şi puterea aceea care nu trebuie să se vadă – se simte – şi trebuie să o dozeze cumva”, a mărturisit Cornel.

În ceea ce priveşte rutina de dimineaţă a burlacului de acum, solistul trupei VUNK a mărturisit că este una simplă: „Îmi fac o cafea la ibric, ies puţin în curte, mă pun cu picioarele goale în iarbă şi mă joc cu căţelul meu, Silver, un golden de 4 ani”. Micul dejun preferat este cel britanic, despre care artistul, obişnuit cu zilele încărcate de la studio, spune că „e foarte bogat şi îţi ţine de foame pentru mult timp”.



Recente pe Ok! Magazine

Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg