Cum a decurs botezul fiicei Danei Rogoz. Actriţa a arătat poze de la evenimentul organizat în pandemie

Actualizat:
9 botez fiica dana rogoz 1 jpg jpeg

Dana Rogoz a arătat imagini superbe de la botezul fiicei sale, de pe 29 august. Lia Elena a fost creştinată de preoţi, iar apoi a avut loc o petrecere discretă, la care au participat membri ai familiei şi unii prieteni.

Ziua de 29 august e una specială pentru Dana Rogoz. Actriţa şi-a creştinat fetiţa. La un moment dat, aceasta s-a gândit să amâne evenimentul din cauza pandemiei. Apoi au luat decizia de a face unul restrâns. De ce? Iată motivul: "La începutul verii ne gândeam să amânăm botezul până când riscurile pandemiei vor fi semnificativ mai scăzute. Sincer, îmi şi imaginăm cum voi intră cu ea de mâna în biserica. Încet-încet, văzând şi cum evoluează lucrurile, începusem să ne gândim dacă nu am putea face totuşi slujba şi o petrecere restrânsă, urmând să adunăm pe toată lumea la tăierea moţului sau pentru un alt moment important din viaţă ei. Dar tot indecişi eram şi balanţă înclină mai mult spre amânarea botezului.

Asta până în ziua în care băiatul cel mare al lui Radu ne-a anunţat că a fost admis la studii în străînătate şi că pleacă in 3 săptămâni din ţară, fără să se mai poată întoarce uşor din cauza carantinei. Atunci ne-am zis că asta e motivul pe care îl aşteptăm că să facem acum botezul şi să nu îl mai amânăm, căci era firesc că fratele ei mai mare să poată participa şi el."

Se ştie că Radu Dragomir, soţul Danei Rogoz, mai are un fiu din prima căsnicie. Acesta a fost prezent la eveniment, ba chiar a pozat alături de toată familia. 

1 botez fiica dana rogoz 8 jpg jpeg

Pe blogul său, Dana Rogoz a mai precizat că în doar două săptămâni a organizat evenimentul alături de o firmă specializată. Tema a fost Camp Party. Aproximativ 35 de persoane s-au bucurat de un decor special, totul cu distanţare socială: "Pentru siguranţa invitaţilor (am fost în jur de 35 de persoane), am pus mesele la distanţă una de cealaltă, că fiecare să poată rămâne în confort alături de familie sau grup de prieteni.  Mi-am imaginat întreaga petrecere că pe o zi de vacanţă, o vacanţă pe care nu am avut-o mulţi dintre noi în vara lui 2020.(...) Invitaţiilor le-am mai pregătit şi eşarfe – bandane brodate cu iniţialele L.E., perfecte pentru o zi de camping. Iar copiii au primit fiecare câte o bocceluţa (cum se vede în fotografia cu Vlad), creată din aceleaşi bandane, în care le-am pus multe dulciuri sănătoase."

Priviţi în galeria foto cum a arătat Lia Elena Dragomir la botezul său.

4 botez fiica dana rogoz 5 jpg jpeg

Foto: Facebook & Blog Dana Rogoz



Recente pe Ok! Magazine

Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg