Cum a petrecut Corina Caragea în America. Imagini sexy cu vedeta

Actualizat:
9 corina7 jpg jpeg

Corina Caragea a petrecut o vacanţă de vis în America. Vedeta recunoaşte că s-a simţit ca într-un film: a patinat, s-a plimbat, a făcut cumpărături.

“Tot decorul este aranjat de Crăciun, piesele din puzzle perfect puse la locul lor: vitrinele fantastic decorate şi luminate, bradul de la Rockefeller Center, casele împodobite. Dar parca totuşi ceva lipseşte. Personajele. Merg pe trotuar fără să mă împingă mulţimile de turişti, magazinele sunt aproape goale, Times Square numără şi ea puţini musafiri, celebrele scări roşii sunt libere, aşa ca mă aşez liniştită, găsesc LOC,  fac o poza a noului New York. Oare aşa urme să fi lăsat pandemia?”, povesteşte vedeta pe blog.

Două străzi mai încolo parcă văd şi acum coada interminabilă la cea mai bună pizza din oraş. Îngheţam aşteptându-mi rândul. Acum intru liniştită, chiar îmi aleg eu masa, John’s Pizzeria este pe jumătate goală oricum. Tot coadă era şi în faţa a doua magazine preferate din New York, care îmi furau timp din vacanţă şi spaţiu în valiza, acum sunt doar fantome. Unul este complet desfiinţat, altul e în moarte clinică – rafturile semi goale, angajaţi sictiriţi şi clienţi putini. La metrou parca îmi aud ecoul vocii, doar cafenelele sunt pline…de oameni care şi-au mutat biroul acolo.

Aşa am regăsit New York-ul în noiembrie. Nu ştiu dacă sa mă bucur sau nu. Am găsit chiar pentru a doua zi bilete la un spectacol de Crăciun, am reuşit sa mă bucur de oraş, sa mă relaxez, sa îl privesc, aşa cum pe vremuri nu aveam loc”.

3 corina9 jpg jpeg

Vacanţa frumosei brunete a continuat cu o săptămână la Boston. “Am avut impresia ca avionul m-a lăsat la Londra. Liniştit, cu un parc superb, cel mai vechi parc public din America – Boston Common, plin de veverite si ratuste, cu strazi late si case desprinse parca din cartierele londoneze. Daca in New York, Craciunul e între magic şi comercial, aici chiar e poveste”.

“Am poposit încă o zi la New York, în decembrie, în drum spre casă. Cu totul altă poveste! Preţurile cazării s-au triplat, restaurantele pline, străzile ticsite de turisti înghesuiţi sa vadă şi să filmeze spectacolul luminilor de pe Fifth Avenue, oraşul a înviat brusc, ca o minune de Crăciun în filmele în care mă cred eu pe aceste străzi  Este din nou devorat de turişti, în ciuda preţurilor simţitori mai mari decât în alte luni de decembrie în care l-am vizitat şi a restricţiilor care sunt ca nişte examene tot mai dure de care călătorii trebuie să treacă.

image

Eu am stat cu inima strânsă până în ultima clipă şi la dus şi la întors, bagajele au aşteptat rezultatele testelor PCR. Din păcate în acest vremuri, lista pentru vacanţa este mai lungă decât cea pentru Moş Crăciun”.



Recente pe Ok! Magazine

Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg