Cum arată acum simpaticele actriţe din ”Totul despre sex”, după 17 ani de la serialul care le-a schimbat viaţa. Trei dintre ele se reunesc pentru continuarea producţiei eveniment

Actualizat:
1 sex and the city jpg jpeg

Totul despre sex este serialul care a schimbat vieţi, concepte, mentalităţi. Curentul ”Sex and the city” cuprinsese mapamondul propulsându-le pe culmea celebrităţii pe actriţele care le jucau pe Carrie, Samantha, Charlote şi Miranda.

Patru femei diferite, patru tipare în care se încadrează atât de multe doamne şi domnişoare. Serialul a fost un succes HBO epocal. Filmările au început în 1998, iar ultima serie, a şasea, s-a terminat în 2004.

Publicul doritor de Sex and the City a primit după câţiva ani şi ”Totul despre sex” filmul, care la rândul său a avut două părţi, în 2008 şi 2010.

De atunci, aventura celor patru prietene s-a încheiat şi fiecare a luat-o pe drumul său. Însă HBO Max va face o continuare a serialului, însă se va numi ”Just like that”. Şi da, trei dintre actriţe au fost de acord să se reunească în 2021.

Cum arată acum stilatele Carrie, Miranda, Samantha şi Charlote?

Sarah Jessica Parker (Carrie Bradshaw)

12 14435068 10154582864926204 4673485228115892458 o jpg jpeg

După rolul principal în ”Totul despre sex”, Parker a mai filmat un serial HBO, ”Divorţul”. Au urmat şi alte filme, Failure to Launch şi The Family Stone, şi a creat o colecţie de haine SJP. Este căsătorită cu Matthew Broderick din 1997 şi au trei copii: James, Marion şi Tabitha.

4 profimedia 0306516380 jpg jpeg

Parker a confirmat în ianuarie 2021 că se va reîntoarce la rolul Carrie într-un serial care va călca pe urmele ”Totul despre sex”: ”Just Like That, pentru HBO Max.

11 profimedia 0606188769 jpg jpeg

Kim Cattrall (Samantha Jones)

10 profimedia 0433306316 jpg jpeg

În 2019 spunea Daily Mail că nu ar mai filma niciodată pentru Sex and the City lăsând de înţeles că disputa sa cu Parker ar fi contribuit la această decizie.

După serial, Cattrall a mai apărut în Ice Princess, Tell Me a Story, Sensitive Skin şi Producing Parker. În 2020 a filmat în serialul dramă pentru Fox Filthy Rich. Deşi a scris o carte în timpul filmărilor la Sex and The City, Catrall a continuat cu încă două, ulterior: ”Inteligenţa sexuală” în 2005 şi ”Sunt o fată” în 2006.

În 2004, anul când s-au încheiat filmările la SATC, Cattrall a încheiat şi divorţul de cel de-al doilea soţ, Mark Levinson.

Între Parker şi Cattrall au existat disensiuni în viaţa reală, chiar dacă în film erau cele mai bune prietene. Deşi o acuzase pe Sarah de cruzime la un anume punct, după câţiva ani a explicat că serialul a fost foarte plăcut, o experienţă fabuloasă. Ea este singura care nu va participa la marea reuniune SATC, continuarea serialului care se va numi ”Just like that”.

 Kristin Davis (Charlotte York)

7 profimedia 0492216361 jpg jpeg

După SATC, Davis a jucat în Bad Teacher, şi-a împrumutat vocea la Miss Spider’s Sunny Patch Friends, a apărut în alte câteva filme, Couples Retreat, Journey 2: The Mysterious Island and Holiday in the Wild. A jucat şi pe scenă.

Davis are doi copii: Gemma şi Wilson. În 2021, HBO Max a confirmat că Davis, Parker şi Nixon se reunesc pentru continuarea serialului Sex and the City.

Cynthia Nixon (Miranda Hobbes)

5 profimedia 0384800841 jpg jpeg

De la terminarea filmărilor pentru serial, Nixon a mai apărut în The Big C şi World Without End. Pe lângă activitatea actoricească, a candidat în 2018 pentru funcţia de guvernator al New York împotriva lui Andrew Cuomo, dar a pierdut.

Nixon s-a căsătorit cu Christine Marinoni în 2012 şi au un fiu pe nume Max. Actriţa mai are doi fii, Samuel şi Charles, cu fostul său iubit, Danny Mozes.

Foto: Profimediaimages şi Facebook



Recente pe Ok! Magazine

dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg
Jennifer Lopez, premiera Office Romance, Profimedia (1) jpg
FotoJet (70) jpg
Pandora Advertorial 2 jpg
Harper și David Beckham, Profimedia jpg