Cum arată familia actorului Viggo Mortensen? Fiul lui nu l-a moştenit deloc!

Actualizat:
1 viggo mortensen jpg jpeg

În "Green Book", filmul premiat cu trofeul Oscar duminica trecută, a făcut un rol magnific. 

Este vorba despre actorul de origine daneză Viggo Mortensen, în vârstă de 60 de ani, care a jucat în această peliculă rolul unui italo-american din topor.

Ei bine, realitatea este mult îndepărtată de ficţiune, chipeşul actor fiind, în viaţa de zi cu zi, un tip extrem de rafinat. Şi asta pentru că, pe lângă ocupaţia lui principală de actor, Viggo mai este şi poet, muzician, fotograf şi pictor.

Şi da, Viggo este şi un tip destul de discret, care-şi trăieşte viaţa personală departe de ochii publicului, şi anume în Spania natală a partenerei sale de viaţă, actriţa Ariadna Gil, în vârstă de 50 de ani. 

familia viggo mortensen profimedia 0415742176 jpg jpeg

Aceasta l-a însoţit, de altfel, şi pe covorul roşu al Premiilor Oscar, împreună cu fiul actorului din prima lui căsnicie, Henry Mortensen, în vârstă de 31 de ani. 

Henry este rodul mariajului lui Viggo cu artista americană Exene Cervenka, care a durat din 1987 până în 1997. Văzând această poză cu tatăl şi fiul, ca s-o spunem pe-aia dreaptă, aşchia a cam sărit departe de trunchi. Mult prea departe.

viggo mortensen si fiu su profimedia 0405688882 jpg jpeg

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg