Cum arată fetele de la Spice Girls în cea mai recentă şedinţă foto, la 18 ani de la destrămare?

Actualizat:
spice jpg jpeg

Este oficial. Spice Girls s-au întors! E drept că nu în formulă completă, căci Victoria Beckham nici nu vrea să audă de vreo reuniune şi este de neînduplecat.

Nici chiar pentru una care înseamnă un turneu cu şase concerte vara viitoare, toate în Marea Britanie, deci în niciun caz ceva care să-i dea peste cap programul.

Celelalte patru fete sunt, însă, entuziasmate. Este vorba despe Mel B, 43 de ani, Emma Bunton, 42 de ani, Geri Horner, 46 de ani, şi Mel C, 44 de ani, toate acestea postând clipuri pe conturile lor oficiale de Twitter şi Facebook în care au confirmat turneul, unul care va începe pe 1 iunie 2019, în Manchester.

Chiar şi Victoria a participat la această campanie media, postând pe Instagram că le urează succes şi distracţie plăcută fostelor ei colege de trupă. 

image

Mai mult, fostele fete picante au participat la un shooting nou, special pentru a marca revenirea lor, iar una dintre fotografii a fost deja postată pe contul oficial al trupei Spice Girls. 

Trebuie să recunoaştem că, deşi au depăşit (unele cu mult) prefixul celor 40 de ani, aceste patru fete încă arată extraordinar, după cum stă dovadă cea mai actuală fotografie cu ele, cea aleasă şi pentru afişul turneului.

image


Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg