Cum arată Linda Gray, actriţa din Dallas, la 77 de ani

Actualizat:
linda gray jpg jpeg

Astăzi este ziua de naştere a actriţei Linda Gray, celebră pentru personajul său, Sue Ellen. Ea a fost soţia alcoolică a lui J.R. Ewing din Dallas, iar acum arată excepţional pentru vârsta sa şi încă mai actrivează în industria cinematografiei.

image

Despre ea chiar s-ar fi spus că ar avea origini româneşti, căci mama sa s-ar fi născut la Bucureşti în 1923, însă totul s-a dovedit a fi total fals. Cu toate acestea, actriţa americană care a ajuns la venerabila vârstă de 77  de ani este într-o formă de zile mari, în ciuda unei vieţi tumultoase şi a unui rol în pielea căruia s-a simţit ciudat.

image

A avut o viaţă grea şi a crescut lângă o mamă violentă şi alcoolică, apoi a avut parte de un soţ la fel de violent de care în cele din urmă a divorţat, după cum actriţa a scris în propriile sale memorii, însă ea a ales altă cale - să ducă un trai sănătos pentru o viaţă lungă şi frumoasă. Rolul care a făcut-o faimoasă nu a fost unul întâmplător, ci a exemplificat exact momentele din viaţa sa reală, din copilărie şi interacţiunile cu un om căzut în patima alcoolului. În realitate este cea mai liniştită persoană, chiar dacă a avut o viaţă zbuciumată. Odată cu trecerea anilor au apărut şi ridirile şi alte semene ale îmbătrânirii, însă nu şi-a pierdut deloc din farmecul de altădată.

image

Foto: Getty Images, Arhiva OK



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg