Cum va fi anunţată moartea Reginei Elisabeta? Iată ce cod secret se va folosi şi care e protocolul!

17 martie, 2017
The Queen & Duke Of Edinburgh Re Open The National Army Museum jpeg

Mai devreme sau mai târziu, Regina Marii Britanii va muri şi toată lumea de la Casa Regală ştie exact ceea ce trebuie să facă atunci când momentul acesta va veni. Ei bine, da, există un protocol şi un cod secret chiar şi într-o astfel de situaţie tristă, iar oamenii din administraţie trebuie să-l respecte întru totul.

Regina Elisabeta a II-a

Anunţarea morţii reginei va fi un subiect sensibil şi va provoca tristeţe în rândul simpatizanţilor monarhiei, aşa că această veste trebuie dată publicităţii într-un mod aparte. Oficialii britanici vor folosi cuvinte codate, cum ar fi "Podul Londrei a căzut", pentru a se anunţa reciproc că Regina a murit. De asemenea, secretarul reginei îi va relata prim-ministrului acelaşi cod, la telefon, după ce monarhul va pleca dintre noi. Apoi, vor urma serii de evenimente atent planificate asupra modului în care moartea şefului statului va fi tratată în presă şi comunicată poporului.

Regina Elisabeta este cel mai longeviv monarh, are 90 de ani, dintre care 65 i-a petrecut la cârma Marii Britanii, apărând sănătoasă şi viguroasă la mai toate evenimentele la care a fost invitată. Astăzi, însă, au apărut în presă câteva detalii legate de ceea ce se va întâmpla după moartea Majestăţii Sale. S-a stabilit un limbaj codificat tocmai pentru a se evita ca ştirile să ajungă la cine nu trebuie înainte de a ajunge la cei care sunt în administraţia Marii Britanii. Aşa că, odată ce toate guvernele Commonwealth-ului vor fi informate, mass-media va difuza ştirea, la fel se va întâmpla şi la radio. Vor fi 12 zile de doliu naţional, iar înmormântarea va avea loc la Westminster Abbey.

image

Funeraliile vor avea loc la 12 zile după moarte, iar trupul va fi depus la Westminster Hall timp de patru zile, aşteptându-se mai mult de jumătate de milioane de oameni să vină să îşi ia rămas-bun. În jur de 2000 de cetăţeni vor participa la funeralii, înainte ca trupul reginei să fie transportat la Castelul Windsor, unde va fi îngropată în Royal Vault.

Este clar că Prinţul Charles va succeda la tron şi va deveni rege, iar actualul Duce de Cambridge, prinţul William, ar deveni Prinţul de Wales. În ciuda acestor planuri care s-au făcut publice astăzi, Regina este în formă şi foarte sănătoasă la cei 90 de ani ai săi şi am putut vedea asta chiar şi la cea mai recentă apariţie a Majestăţii Sale, la o ceremonie la început de săptămână.

image

De asemenea, agenda sa este una foarte încărcată în următoarele luni şi include evenimentul de deschidere a noului sediul al Poliţiei, săptămâna viitoare, sau o vizită la Chelsea Flower Show în luna mai.

Foto: Getty, Arhiva OK!



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg