Dana Rogoz a ajuns la medic: “A fost primul consult la care nu a participat şi Radu”

Actualizat:
1 rogoz jpg jpeg

Ce bine arată Dana Rogoz în luna a opta de sarcină! Actriţa a reuşit să se îngraşe doar câteva kilograme şi se bucură de o perioadă fără probleme. În plină pandemie, Dana a fost nevoită să meargă la un nou consult.

“Am revăzut-o pe fetiţa mea. Mă rog, doar i-am zărit puţin năsucul, apoi buzele, caci se ascundea întruna cu ambele manute. Deşi a fost primul consult la care nu a participat şi Radu, deşi eram stresată şi foarte atentă la tot ce ating şi cum să păstrez distanţa între mine şi ceilalţi pe holul clinicii, fireşte că m-am bucurat de reîntâlnire şi să aflu că sarcina evoluează bine în continuare. Şi m-am bucurat inclusiv de drumul cu maşina dus-întors. Căci după atâtea zile de autoizolare, m-am simtit puţin ca băiatul din Room. M-am uitat la copaci, la clădirile pe langă care treceam, la oameni... am mers mai încet, deşi stăzile erau aproape pustii. Acum, din nou acasă. Doamne, micuţa mea, câte o să am să îţi povestesc despre ultimele mele săptămâni cu tine în burtică”, a scris Rogoz pe o reţea de socializare.



Recente pe Ok! Magazine

Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg