Daniel Buzdugan, mesaj emoţionant pentru fiica lui: "Omul fără greutăţi nu ştie ce înseamnă fericirea"

Actualizat:
4 foto1 jpg jpeg

Are doi copii de poveste, cu care adoră să îşi petreacă timpul. Cu toate astea, Daniel Buzdugan preferă să nu îi expună, aşa că momentele în care apar împreună sunt extrem de rare.

Prezentatorul de la Radio Zu a făcut însă o excepţie şi a povestit pe Facebook una dintre discuţiile cu talc pe care le-a avut cu fetiţa lui, Maria, care, culmea, îşi cară fratele în spate, la propriu.

2 maria jpg jpeg

“Sora mai mică îl cară în spate pe fratele mai mare. << Mi se pare totul aşa uşor acum, parcă zbor>>, a exclamat Măriuci după ce l-a lăsăt jos pe Luca, cam după vreo 80 de m de traseu. Zic, da Măriuci, vezi aşa e şi în viaţă, să nu fugi de greutăţi, că omul fără greutăţi nu ştie ce înseamnă FERICIREA! Iar când vine timpul ajutorului nu există om mic sau mare, ci om ce ajută şi om ce nu ajută!

Viata noastră e ca un război zi de zi, să fii puternică Măriuci şi să nu-ţi fie frică pentru că atunci când îţi va fi frică vei pierde! Şi să nu încerci să-ţi cumperi fericirea, dragă Măriuci, pentru că lucrurile care ne aduc cu adevărat fericirea sunt gratis: dragostea, prietenia, natura, credinţa în Dumnezeu”...



Recente pe Ok! Magazine

Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png