De ce nu îşi mai doreşte Dan Bittman o relaţie. Artistul împlineşte astăzi 60 de ani

Actualizat:
5 bittman7 jpg jpeg

A avut relaţii cu cele mai frumoase femei din România, dar la 60 de ani, vârstă pe care o bifează astăzi, Dan Bittman recunoaşte că nu îşi mai doreşte o relaţie.

„M-am îndrăgostit foarte uşor în viaţă, dar acum, la vârsta asta, mai că nu ştiu. După ce am trecut prin atâtea şi atâtea nu ştiu dacă îmi mai vine. Spun lucrul ăsta, nu vreau să păcălesc pe nimeni. La ce să te aştepţi acum? Să zicem că ar veni o domnişoară mai tânără….că acum mă văd în ziare, cu cine stau la masă e deja iubita mea, i-am dat inel, avem o relaţie amplă.

Ce să le ofer? Eu mi-am trăit viaţa. Nu pot să fiu egoist în continuare şi să le-o opresc pe a lor. Ce ar putea să fie? Un an sau doi de fericire, după aia încep oasele să scârţâie. Ca idee, nu mai am nevoie de partea asta. A, da, de cucerit hai să râdem, dar e bine să şi spui pe bune’, a spus Dan Bittman în podcastul lui Mihai Morar.

Artistul susţine că a început să se obişnuiască şi cu singurătatea, chiar dacă, uneori, şi-ar dori să aibă lângă el pe cineva.

„Am început să manageriez singurătatea şi sunt momente în care chiar îmi pare bine că sunt singur. Am şi momente în care apare o furie atunci când văd că sunt singur. Câteodată, copiii nu vin sau sau vine unul, dar nu vine altul. Dar nu fac o tragedie din chestia asta. Câteodată, după o anumită vârstă, îţi place să ai timpul tău, să nu depinzi de cineva”.



Recente pe Ok! Magazine

Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg