Decizia luată de Oana Roman. Are legătură cu fetiţa ei: "Isa trece printr-o perioadă grea"

Actualizat:
1 oana elisei jpg jpeg

Oana Roman vrea să apeleze la un specialist în parenting după divorţ. Vedeta crede că fetiţa ei, Isa, a fost afectată de situaţia prin care au trecut şi vrea să o ajute cât mai mult.

A recunoscut că a apelat la psiholog în trecut şi că acesta i-a fost de un real folos. Acum, după divorţ, Oana Roman vrea să primească sfaturi de la un specialist.

Eu sunt un om care a fost la psiholog de foarte multe ori, care a avut nevoie de terapie. Tot aşa, ca părinte poate că ai nevoie de un pic de terapie din care să alegi ce consideri că-ţi este de folos. Având în vedere că Isa trece printr-o perioadă grea din cauza situaţiei şi eu sunt şi foarte impulsivă şi mă cam ia flama câteodată, nu mi-ar strica să discut cu cineva care să-mi explic”, a spus Oana Roman la Antena Stars.

„Ideea e că toată nebunia asta în a te abţine de a spune „nu' copiilor, deşi trebuie la un moment dat să înţeleagă că nu are voie practic să facă anumite lucruri, m-am gândit să consultăm un specialist în parenting. Să vină să ne înveţe nişte tehnici. E evident că fiecare părinte îşi doreşte pentru copilul lui ce e mai bun. M-am gândit că poate fi interesant ca un specialist să vină la fiecare dintre noi în parte, să analizeze şi să ne spună care ar fi soluţiile', 



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg