Diana Dumitrescu revine la TV. Ce emisiune va prezenta în curând

Actualizat:
5 diana dumitrescu prezinta emisiunea mireasa jpg jpeg

Dupã o binemeritată pauză din industrie, în care viaţa i s-a schimbat radical, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate tinere actriţe din România se pregãteşte pentru o revenire în forţă pe micile ecrane, în calitate de gazdă a emisiunii Mireasă, de la Antena 1.

Diana Dumitrescu va prezenta emisiunea Mireasã, de la Antena 1, telespectatorii având astfel ocazia sã o urmãreascã pentru prima oarã în rolul de prezentator al unui reality show.

„Aştept cu nerăbdare şi, trebuie sã recunosc, cu emoţii, să începem filmările pentru reality-show-ul Mireasã, pentru că este ceva nou pentru mine, ceva ce n-am mai făcut niciodată. Mă bucur că Mireasa este un show live, pentru că prefer genul acesta de emisiuni. Sunt mai pline de viaţă,  autentice, în ele lumea te vede cu bune şi cu rele, fără să fie nimic cosmetizat”, spune prezentatoarea emisiunii, Diana Dumitrescu.

Înainte de a primi aceastã propunere, Diana nu lua în considerare un job care sã o ţinã zilnic, chiar şi pentru câteva ore, departe de băieţelul ei, de a cărui creştere îşi propusese să se ocupe exclusiv până la vârsta de doi ani.

„Am luat decizia de a mã alãtura acestui proiect, pentru cã este o provocare pentru mine. Am şi noroc pentru cã o am pe mama alãturi, care mã va ajuta în continuare, dar şi pe soţul meu, care mã susţine în tot ceea ce fac”, mai spune aceasta.

1 diana dumitrescu 1 jpg jpeg

Diana Dumitrescu este cunoscutã publicului atât pentru roluri principale în seriale româneşti, cât şi pentru apariţiile sale în lungmetrajele “Minte-mă frumos”, “În film la Naşu’”, “Hot Shorts” sau “A Royal Christmas”. În curând, în calitate de gazdã a reality show-ului matrimonial Mireasã, de la Antena 1, Diana Dumitrescu va aduce în centrul atenţiei poveşti de dragoste, întâmplări spectaculoase şi îi va supune pe concurenţi la reguli dure, confruntãri acide şi încãrcate de emoţie, dar şi la multe provocãri, în care şi telespectatorii vor avea un cuvânt de spus.



Recente pe Ok! Magazine

Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg