Dive deformate de bisturiu: aceste vedete de la Hollywood își regretă operațiile estetice

24 iulie, 2023

Divele se mențin în top cu un chip și trup întinerit, create, cel mai adesea, de chirurgul estetician. Însă procedurile cosmetice și corporale nu le-au adus tuturor fericirea. Cine regretă că s-a lăsat desfigurată de bisturiu?   

operatii estetice jpg

Toată lumea de la Hollywood o face, de ce nu și ele?! Simplu fapt că trăiesc în lumina necruțătoare a reflectoarelor, care scoate la iveală orice imperfecțiune a feței, le împinge pe celebrități în cabinetele medicilor plasticieni, care le promit tinerețea veșnică. Și, odată cu progresul galopant al medicinii plastice și al industriei de înfrumusețare, starurile obțin, în doi timpi și trei injecții, dispariția ridurilor, buze voluminoase, pomeți proeminenți și sprâncene arcuite. Dar care dintre clientele VIP ale celor mai frecventate clinici estetice din lume au ajuns să regrete ajustările făcute?

De la transplantul de gene și implantul fesier la Injecția G, care crește plăcerea sexuală prin simpla lărgire a punctului G, și lifting-ul de buze, vedetele obsedate de felul în care arată le-au bifat pe toate. Fillerele și botoxul sunt la ordinea zilei pentru ele, iar dermabraziunile și peelingurile sunt un must înainte de orice eveniment de anvergură. Doar că nu toate schimbările lor fizice sunt o idee bună.

Bella Hadid (26), de pildă, regretă că și-a făcut rinoplastie la 14 ani. „Mi-aș fi dorit să-mi fi păstrat nasul străbunilor mei”, a spus topmodelul de origine olandeză și palestiniană. „Cred că aș fi ajuns să mă obișnuiesc cu el”, a continuat ea să explice. Ce-i drept, la numai doi ani după operație, Bella și-a început cariera fulminantă în modeling, iar anul trecut a fost desemnată Cea mai frumoasă femeie din lume de către chirurgul estetician Julian De Silva. Specialistul i-a măsurat chipul la milimetru folosind „raportul de aur”, inventat în Grecia Antică și preferat de Leonardo Da Vinci pentru a crea piese de artă desăvârșite în timpul Renașterii. Mai pe românește, plasticianul a măsurat proporțiile faciale, simetria chipului a zece femei superbe și a spus răspicat că Hadid e... perfectă! Dar, culmea, nu nasul e trăsătura ei cea mai apreciată. De fapt, acesta a luat o notă mult mai mică notă în comparație cu bărbia, fruntea și poziționarea ochilor, care n-au niciun cusur. Cu alte cuvinte, medicul care-a operat-o putea face o treabă mai bună, nu? Oricum, nu e vizibil nici cel mai mic defect pe chipul topmodelului care s-a simțit presat să-și îmbunătățească aspectul în adolescență: „Eram sora cea urâtă”, spune sora cea mică a topmodelului de succes Gigi Hadid (28). „Eu eram bruneta... și când auzi atâtea critici la adresa ta, ajungi să le crezi!”, a conchis cea care duce o luptă continuă cu complexele ei de inferioritate, anxietatea, depresia, tulburările alimentare și felul disprețuitor în care-și percepe propriul corp.

 „Mi-a schimbat fața în asemenea hal, arătam atât de ciudat"

Cameron Diaz (50) nu și-a umflat buzele și nici sânii în încercarea de-a fi și mai frumoasă decât a făcut-o mama ei. Ea a apelat doar la botox imediat ce-a constatat că i s-au înmulțit ridurile, dar a renunțat la el la fel de repede. „Mi-a schimbat fața în asemenea hal, arătam atât de ciudat, încât mi-am dat seama că nu-mi doream asta”, a început să explice fosta actriță. „Prefer să-mi văd fața îmbătrânind decât să am o față care nu-mi mai aparține deloc”, a continuat Cameron. „Acum nu mă mai deranjează ridurile, ele sunt dovada faptului că am râs toată viața”, a conchis fosta divă hollywoodiană care a avut complexe de inferioritate din cauza acneei care s-a menținut și la maturitate. „Mi-era tare rușine cu coșurile mele și am făcut tot ce mi-a stat în putință ca să scap de ele – le-am acoperit cu machiaj, am luat pastile cu toptanul, tratamente din cele mai dure, nimic n-a funcționat pentru o bună perioadă de timp”, a adăugat blondina. Cu siguranță că și-a făcut și peelinguri chimice, dar nici ele n-au ajutat prea mult. Nu le regretă neapărat, dar le-a făcut degeaba. Abia eliminarea din dieta zilnică a fast food-ului a dat roade. Și aplicarea pe coșurile noi a unui amestec de ungurent cu antibiotic și picături de ochi. Mai mult, vedeta care a dat actoria pe literatură și producerea de vinuri fine are un truc de beauty care uimește pe toată lumea – nu se spală niciodată pe față. Cu alte cuvinte, a trecut de la o extremă la alta. Blondina care s-a simțit tratată ca un obiect toată cariera ei hollywoodiană lasă acum să se depună praful pe produsele ei cosmetice din baie, de-abia dacă-și piaptănă părul, nu crede în epilările inghinale și… nici măcar nu se mai spală pe față. „Nu-mi pasă cum arăt!”, susține sus și tare celebra mămică a lui Raddix (3), în podcastul Rule Breakers al lui Michelle Visage. Preocupată acum doar de un stil de viață simplu și natural, Cameron recunoaște că nu se mai teme de îmbătrânit de când a devenit mamă. „Vreau să trăiesc peste 100 de ani, de vreme ce am un copil mic”, i-a spus lui Gwyneth Paltrow în The Goop Podcast. Și-n tot acest timp, nu-și mai face griji din cauza acuzațiilor care i se aduc c-a făcut o rinoplastie în trecut și ignoră complet presiunea publică de-a acționa de urgență împotriva ridurilor nou apărute.

 „Urăsc faptul că am simțit nevoia să-mi modific fizicul"

„Da, Fonda! Îți permiți operații estetice. Îți permiți tot ce te poate ajuta să arăți mai tânără”, recunoaște Jane Fonda (85) că și-a spus adesea. Și n-a avut nevoie de alt imbold ca să și dea buzna în cabinetul medicului estetician și să-i ceară acestuia, cu cerul și cu pământul, să dea cumva timpul înapoi. „E adevărat că banii ajută. Genele moștenite și o căruță de bani”, a recunoscut tot ea. „Dar, în același timp, îmi dau seama că există femei bogate care și-au făcut lifting-uri cu nemiluita și tot felul de alte proceduri și arată îngrozitor”, a continuat legendara actriță. „Am făcut și eu un lifting și m-am oprit la unul singur pentru că nu vreau să mă deformez. Nu mă mândresc cu faptul că am făcut așa ceva…”, a dezvăluit Jane. Și, după celebrul ei lifting, și-a dat seama că e la doar un pas de-a deveni dependentă de astfel de intervenții chirugicale. „Nu continuați la nesfârșit cu asemenea proceduri. Multe femei au devenit dependente de ele”, atrage atenția marea actriță. „Eu nu cheltui averi pe creme și loțiuni, dar mă hidratez, dorm, mă mișc, evit soarele și am prieteni care mă fac să râd. Râsul ajută”, a conchis Jane Fonda. Ei, dar nu numai râsul ajută, ci și toate operațiile estetice pe care și le-a făcut până acum. Pentru că, să fim serioși, n-a bifat doar un biet lifting, ci tot felul de alte interveniții cât se poate de invazive. La începutul carierei, și-a pus un implant mamar, după care, când avea vreo 40 și ceva de ani, s-a uitat lung în oglindă și-a format imediat numărul chirurgului plastician, pe care-l avea probabil pe speed dial. Și-a făcut atunci primul lifting. Al doilea a fost bifat la 70 și ceva de ani. Dar nu s-a oprit nici la acesta, oricât de mult și-a propus s-o lase mai moale cu înfrumusețările chirurgicale. „Nu pot să mă prefac că nu sunt vanitoasă! Dar n-o să mai fac nicio operație estetică”, ne-a promis de curând. „Nu mă mai las tăiată de nimeni!”, ne-a asigurat ferm. Ce-i drept, după lifting-ul de la bărbie și scoaterea pungilor de sub ochi, nu s-a mai lăsat ajustată de bisturiu. „Urăsc faptul că am simțit nevoia să-mi modific fizicul ca să mă simt bine în pielea mea”, a recunoscut în documentarul Jane Fonda in Five Acts, din 2018. „Dar pe mine felul în care arăt m-a definit toată viața mea!”, a continuat să explice. Totuși, n-a exagerat cu procedurile estetice. „M-am asigurat că nu mă lasă fără riduri. Nu-mi place când se merge prea departe cu modificările, dar trăiesc într-o perioadă în care, dacă-ți permiți un medic bun, poți să-ți faci niște operații plastice subtile”, a conchis diva hollywoodiană. Just, nu-i așa?  

Probabil la niște operații estetice subtile s-a gândit și Kristin Davis (58), care s-a dorit împrospătată pentru cel de-al doilea sezon al serialului And Just Like That, lansat pe 22 iunie. Dar, nici n-a apărut bine pe micul ecran, că fanii show-ului i-au și taxat decizia de-a folosi fillere și botox fără noimă. „Odată mi-am pus fillere și-a fost OK, apoi, altădată, mi-am pus fillere și n-a mai fost OK”, a recunoscut actrița care-o interpretează pe Charlotte York Goldenblatt în Sex and the City. Totuși, se simte „ridiculizată la nesfârșit” din cauza criticilor aspre care i-au fost aduse și care i-au adus lacrimi în ochi. „E așa de trist! Avem destule probleme de rezolvat. Nu trebuie să ne mai și atacăm unii pe alții. E pierdere de timp și… doare”, a ținut să precizeze Davis la sfârșitul lunii iunie, în The Telegraph. Totuși ce-a fost în neregulă cu tratamentul ei? „Nimeni nu mi-a spus că n-arătam bine. Până la urmă, prietenii mi-au atras atenția că buzele mele nu erau OK. Ideea e că nu te vezi niciodată zâmbind și atunci nu-ți dai seama cum arăți”, a mărturisit vedeta nevoită să-și scoată fillerele din buze. Într-un final, lecția pe care a învățat-o Kristin, din toată tevatura cu întinerirea ei artificială, e că trebuie să se împace cu felul în care arată la aproape 60 de ani. „Când mă uit în oglindă, încerc să nu-mi văd defectele…”, a declarat actrița. „Nu putem să nu îmbătrânim. Dacă nu mai îmbătrânim, nu mai suntem în viață, lucru care evident că nu vreau să mi se întâmple mie…”, a explicat tot ea.

Heather Locklear (61) a mers chiar mai departe cu botoxul și fillerele decât Kristin Davis. De fapt, și-a injectat atâtea substanțe, încât părea că avea ochii închiși când mergea pe stradă, pe 20 iunie. Adevărul e că, în cazul ei, procedurile estetice făcute în exces sunt ultima ei problemă. După divorțul de chitaristul trupei Bon Jovi, Richie Sambora, în 2006, totul s-a năruit pentru ea. Într-un singur deceniu, vedeta din Melrose Place a fost spitalizată de mai multe ori, arestată și internată într-o clinică de reabilitare de vreo 20 de ori. S-a bătut cu un polițist, a atacat un medic de pe ambulanță și-a ajuns internată la Psihiatrie după ce psihiatrul ei a alarmat autoritățile americane în privința clacării ei. În asemenea circumstanțe, puțin botox e absolut inofensiv! Actrița care a fost toată tinerețea ei o frumusețe incontestabilă ne demonstreză că nu este deloc în cea mai bună formă fizică și psihică din viața ei. Cu siguranță că regretă multe din alegerile făcute în trecut, nu numai pe cele ce țin de înfățișarea sa. Pe vremea când mai avea încă contact cu presa și făcea declarații publice, Heather a recunoscut că și-a injectat botox de mai multe ori. N-a negat nici liftingul bifat, implanturile de pomeți puse cu câțiva ani în urmă, pentru a reduce efectul de piele lăsată. Și-a pus silicoane și s-a operat la nas, ca să-și finiseze lookul adorat de fanii ei cu nu mulți ani în urmă. Din păcate, urmele lăsate de substanțele consumate decenii întregi sunt la fel de urâte ca cele lăsate de chirurgii care s-au ocupat de aspectul ei. Recent, Locklear a sărbătorit doi ani și jumătate de abstinență. Pe când și o pauză de la botox și fillerele care nu fac acum decât s-o deformeze atât de mult, încât n-o mai recunoaște nimeni?!

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Ana Violeta Bănică, fiica prezentatoarei Andreea Marin, cu iubitul ei   Instagram jpg
Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg