Dorian Popa s-a accidentat la filmări. Ce a păţit artistul

Actualizat:
2 dorian popa sacrificiul 2 jpg jpeg

Dorian Popa filma pentru serialul Sacrificiu, care se va difuza din toamnă la Antena1, când a avut parte de un accident. Într-un moment de neatenţie, personajul interpretat de Dorian, Mario, s-a ales cu nu mai puţin de trei copci.

„Credeţi că nu ne-a dat Dumnezeu ceva care să ne rămână în cap şi la propriu şi la figurat? (râde) Ei bine, am să fac şi o paralelă. Dacă la filmãrile pentru Pariu cu viaţa Alina Eremia îmi spãrgea capul cu cei doi incisivi pronunţaţi şi frumoşi pe care îi are, în Sacrificiul mi-am spart capul singur, la 1 cm de spărtura cauzată de Alina Eremia chiar pe platourile de filmare într-o secvenţă în care jucam alături de domnul Gruia şi Vlad Gherman. Trebuia să dau replicile în timp ce scoteam ceva din portbagaj, aveam cheia în buzunar şi am activat fără să vreau butonul de închidere a portbajagului. Nu am văzut că se închide pentru că eram foarte atent la ce joc, aşa cã am reuşit sã mã întorc cu capul direct în uşa care se închidea, spărgându-mi capul şi având nevoie de trei copci”, a declarat Dorian.

dorian popa jpg jpeg

Artistul a trecut însã repede peste incident şi speră că noul său rol va cuceri audienţa. „Este un alter ego al meu pe care eu îl mai dezvolt şi pe canalul meu de Youtube, este un copil imatur, zvăpăiat, dar în acelaşi timp calculat, care ştie ce îşi doreşte de la viaţă. Mario este un persoanaj pe care îl îndrăgesc foarte mult”, povesteşte Dorian despre personajul său din Sacrificiul.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp