Dragoş Bucurenci, în doliu de Sărbători. Iată mesajul său emoţionant
Crăciun trist pentru activistul şi consultantul de comunicare. Sfârşitul de an a venit cu pierderea unuia dintre părinţi...
În Ajun, ne transmitea urări prin intermediul unei fotografii cu Oscar, simpaticul lui câine din rasa Weimaraner. În a doua zi de Crăciun, însă, Dragoş Bucurenci îşi lua rămas bun pentru totdeauna de la mama sa. Vestea a dat-o el însuşi, într-un mesaj postat pe contul lui de socializare, în care îşi aminea frânturi de viaţă, clipe memorabile trăite alături de mama sa, Nadia Bucurenci.
"În copilărie mi-am dorit un căţel mare de pluş pe care-l văzusem în vitrina unui magazin de jucării din Câmpulung. Aveam nişte bani puşi deoparte de la Craiova, unde-i ajutasem pe unchii mei să filmeze la nunţi, şi eram gata să-i pun pe toţi la bătaie, dar nu erau de-ajuns. Ai mei nu se ajungeau bine cu banii şi mama era mai chibzuită, aşa că s-a opus vehement. Tata n-a putut rezista niciodată rugăminţilor cuiva drag, aşa că s-a împrumutat la nişte prieteni şi mi-a luat căţelul. L-am botezat Pipo şi mi-a fost tovarăş de nădejde până spre adolescenţă. Mai în glumă, mai în serios, i-am reproşat mereu mamei că n-a vrut să mi-l ia pe Pipo, aşa că, atunci când am împlinit 25 de ani, a venit la ziua mea cu un urs mare de pluş, cu un papion mare ecosez, în contul cadoului lipsă din copilărie. Pe Papillon, cum l-am botezat, îl am şi acum, se joacă copiii prietenilor mei cu el, când vin la mine, iar pe ultimul câine (adevărat) al mamei, care semăna leit cu ea la fire, l-a botezat chiar Pipo.
În şcoală, mama îmi făcea cele mai bune sandvişuri. Nu ştiu ce punea în ele, dar cele ale colegilor sau cele făcute de bunica mi se păreau fade şi convenţionale. Ale mamei aveau întotdeauna ceva special şi erau incredibil de gustoase. Acum ştiu de ce erau aşa de bune, erau făcute cu dragoste de mamă. Când a plecat cu o bursă de cercetare la Institutul Pasteur, a pus bani deoparte un an de zile ca să ne poată aduce pe mine şi pe sora mea la Paris o lună întreagă. Vacanţa aceea a răscumpărat toţi anii în care ai mei nu-şi mai permiteau nici măcar un concediu la mare. Împlineam 16 ani, Bucureştiul încă sărăcea în tranziţie, iar contactul cu Occidentul în, literalmente, toată splendoarea sa, a fost şocant. Şi formativ. De atunci mă simt european, de atunci mă simt, oriunde aş merge, cetăţean al lumii. A moştenit de la tatăl ei dragostea de munte şi ne-a transmis-o şi mie şi Siminei. Primele noastre drumeţii serioase le-am făcut cu ruscacii cu cadru cu care ea şi cu tata bătuseră munţii României în lung şi-n lat. Cea mai frumoasă vacanţă după cea de la Paris au fost două săptămâni cu cortul şi cu Oltcit-ul prin munţii Apuseni. Tot ei i-l datorăm, şi eu şi Simina, pe Leonard Cohen şi mă bucur că am reuşit s-o duc, ani mai târziu, la primul lui concert la Bucureşti. Şi pe Jacques Brel. Şi pe Barbara. Şi pe Moustaki. Îi plăcea să tricoteze şi ne făcea, mie, Siminei, dar şi prietenilor noştri, tot felul de pulovere, fulare, pături. Înainte să plec la Stanford mi-a făcut un pulover, dar a ieşit cam mic, aşa că l-a desfăcut şi l-a făcut din nou. De data asta a ieşit un pic cam mare, dar l-am luat cu mine oricum şi-l am şi acum, pentru că dragostea ei n-a fost niciodată prea mică, nici prea mare, a fost mereu atât cât mi-a trebuit. Tu m-ai învăţat să iubesc, mamă dragă, şi-ţi mulţumesc pentru că astăzi ştiu cum se face asta. O să-mi fie tare dor de tine şi te iubesc mai mult decât oricând. Mama s-a stins ieri la Hospice Casa Speranţei."
Din păcate, aceasta n-a fost singura mare pierdere pentru Dragoş Bucurenci, care a rămas şi fără bunica lui.
"Acum doi ani, am fost s-o văd de Ajun. Îmi pregătise un cadou, o ediţie bibliofilă a Luceafărului lui Eminescu, o carte care, din păcate, a trăit şi a văzut multe. Mulţumesc, mamaie, să te odihneşti în pace!"
Jurnalist, activist civic şi de mediu, dar şi consultant de comunicare şi fundraising, Dragoş Bucurenci este unul dintre cei influenceri din zona organizaţiilor nonprofit. Mama sa a fost cercetător biochimist la Institutul Cantacuzino.
