După un an de pauză, Adela Popescu revine în televiziune! Iată de când va putea fi văzută pe micile ecrane

Actualizat:
1 adela popescu jpg jpeg

Adela Popescu redebutează în televiziune, după o pauză care a durat aproape un an, cât vedeta a fost în concediu de materinate şi a fost înlocuită de Lora la „Vorbeşte lumea“.

Potrivit unui comunicat al celor de la Pro TV, Adela Popescu revine pe 26 august la emisiunea pe care o prezenta împreună cu simpaticul Cove, vedeta afirmând că este mai pregătită ca niciodată să apară din nou pe micile ecrane.

„Sunt atât de fericită şi pregătită să revin la «Vorbeşte lumea». Perioda cât am stat acasă am adunat cele mai bune şi mai valoroase informaţii pentru proaspetele mămici. Noul decor este absolut  fabulos şi mă bucur din tot sufletul că începem o nouă etapă într-o nouă casă. Vom avea şi un element supriză, un element foarte apetisant, chiar sexos aş putea spune alături de noi“, a spus Adela Popescu.

Din câte se pare,  Cove şi Adela vor avea o co-prezentatoare, despre care însă cei de la Pro TV nu au vrut să anunţe prea multe, până acum.

adela cove jpg jpeg

„Pentru noi, vacanţa a luat sfârsit şi suntem pregătiti să revenim în casele dumneavostră cu cele mai proaspete informaţii. În acest nou sezon, primiti-ne cu braţele deschise şi să începem dimineţile bine dispuşi. A revenit şi scumpa mea colega, Adela Popescu, dar nu vom fi singuri, o noua colegă ni se va alătura, va fi co-prezentatoarea noastră. Mai în glumă, mai în serios, între două nu te plouă, dar nici bine nu-ţi e“, a încheiat Cove.



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg