Emma Răducanu, sclipitoare pe covorul roşu la premiera de la Londra a filmului James Bond, ”No Time To Die”

Actualizat:
1 emma raducanu4 jpg jpeg

Campioana US Open vedem că este foarte mondenă şi nu a scăpat nici marea premieră de aseară a filmului ”No time to die”.

Tenismena de doar 18 ani cu tată român a fost sclipitoare pe covorul roşu. Ea a ales o rochie lungă şi argintie, căci elementul de strălucire este pe val în această toamnă, multe vedete alegând acest detaliu în vestimentaţia de gală.

Emma degajă puritate şi bunătate, pe lângă eleganţa clasică ce o caracterizează. Este mereu potrivită locului şi momentului, cel puţin aşa reiese din fotografii. Nu forţează cu nimic, nu atrage decât printr-un magnetism personal, nicidecum cu artificii atât de întâlnite în lumea pe care abia a început să o frecventeze.

Are ceva din eleganţa regală a ducesei Kate, cu care nu demult s-a întâlnit şi a jucat o partidă demonstrativă de tenis.

Emma Răducanu este numărul 1 britanic în tenis şi se bucură de statutul binemeritat. Ea a fost fotografiată şi apreciată pentru ţinută, dar şi pentru colecţia de diamante, inel şi brăţară, de la Tiffany & Co.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg