Fascinanta poveste de dragoste a socrilor lui Elvis Presley. Superbii părinţi ai Priscillei au trăit o iubire interzisă

Actualizat:
5 111111111111111111111111111 jpg jpeg

În mult mediatizata poveste de dragoste dintre Elvis şi Priscilla Presley, un cuvânt foarte important l-a avut şi soacra Regelui Rock and Roll.

Numita Ann Beaulieu, acum în vârstă de 94 de ani, ar fi fost cea obsedată de ideea mariajului fiice sale cu Elvis şi cea care a convins-o pe o Priscilla de doar 14 ani să părăsească viaţa ei din Germania pentru a începe una nouă, la Gracelandul starului american. Cumva, aceasta îşi urma prin fiica ei ambiţiile răpuse în tinereţe. Cine este, aşadar, soacra Regelui?

2 mama priscillei jpg jpeg

Anna Lillian Iversen s-a născut în 1926, în America, în familia unui imigrant norvegian chipeş şi înalt şi a unei scoţience drăguţe. Cu părul blond, bogat, şi ochi albaştri, mama Priscillei era fascinată de stelele de cinema, în special de actriţa Priscilla Lane, şi îi plăcea să cânte şi să danseze de mică.

Mai târziu, mama Priscillei avea să se transforme într-o adolescentă cochetă, genul căreia îi plăcea să încalce regulile şi care se îndrăgostea uşor de soldaţi chipeşi şi bine făcuţi. Aşa s-a întâmplat şi cu tatăl viitoarei doamne Elvis, numitul James Wagner, un pilot cu fizic de manechin şi cu ţinută de star de film, care i-a luat minţile Annei. Bunicul Priscillei n-a aprobat deloc legătura fiicei sale cu acest Casanova din armata americană, Iversen visând ca fata lui să se mărite cu un bărbat mai potent financiar.

1 parintii jpg jpeg

Pe când soacra lui Elvis avea 18 ani, iar James 23, cei doi s-au căsătorit în mare secret şi în mare grabă, mulţi punând acest lucru pe faptul că adolescenta rămăsese deja însărcinată. Ei bine, da, după fix nouă luni de la nunta celor doi îndrăgostiţi, pe 24 mai 1945, venea pe lume Priscilla Ann Wagner. Din păcate, pe când Priscilla avea doar şase luni, chipeşul ei tată murea într-un accident de avion.

Aceasta n-avea să-şi cunoască niciodată tatăl biologic, fiind crescută de al doilea soţ al mamei sale, ofiţerul Paul Beaulieu, al cărui nume de familie avea să-l poarte toată viaţa. 



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg