Feli, mesaj pentru fostul iubit: ''Cineva a ajuns să sufere din cauza mea''

Actualizat:
3 feli2 jpg jpeg

Feli pare că are astăzi totul, un bărbat care o iubeşte şi o fetiţă minunată, Nora Luna, dar lucrurile nu au stat întotdeauna aşa. Solista a făcut un popas în viaţă şi şi-a reamintit de fostul său iubit. Ba mai mult, Feli a ţinut să îi ceară iertare pentru că l-a rănit.

''Mă încearcă multe sentimente când îmi aduc aminte de piesa Timpul. Este o piesă inspirată din viaţa mea, într-un punct în care acum mulţi ani în urmă ieşisem dintr-o relaţie în care cineva a ajuns să sufere din cauza mea. Urât sentiment să ştii şi să simţi că ai rănit inima cuiva, şi simt acum când scriu aceste rânduri să îmi cer iertare. Îmi pare rău şi îmi cer iertare tuturor oamenilor pe care i-am rănit voit şi nevoit. De cele mai multe ori nevoit. Revenind la povestea Timpul, cumva, m-am pus în locul iubitului meu de atunci. Am jucat rolul lui ca să înţeleg ''de cealaltă parte'' cum se simte. Cum se simte când încerci să faci un om să te iubească pentru că tu îl iubeşti? Cât de tare eşti dispus să mergi în iubirea aia toxică doar ca să nu plece cel iubit de lângă tine. Este o poveste reală pe care cu toţii am trăit-o la un moment dat. Şi să nu credeţi că roata în viaţa mea nu s-a întors şi nu am suferit si eu. Ea mereu se întoarce. Cât în viaţă există echilibru, unde ai fost rănit, vei fi "pansat" Şi iubit, şi invers. Da, astea sunt lecţii'', a scris artista pe Facebook.

3 feli jpg jpeg

Cu toate astea, Feli se simte recunoscătoare pentru momentele pe care le trăieşte astăzi.'Multumesc, Viaţă! Pentru tot ce îmi iei, pentru tot ce îmi oferi! Că prin tine Dumnezeu lucrează să mă facă fericită!

Acum iubesc sincer şi sunt iubită sincer. Când bătrânii din viaţa voastră, oameni cu experienţa vieţii, vă spun ca la un moment dat vine jumătatea voastră, să îi credeţi!

După iubiri şi dezamagiri frumoase, eu l-am întâlnit pe Cătălin'', a adăugat solista.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp